Președintele CNIPMMR: Plata defalcată a TVA va duce la blocarea economiei. ANAF nu are capacitatea să implementeze această măsură
Introducerea obligației ca toate firmele din România să plătească TVA într-un cont separat va duce la blocarea întregii economii, întrucât ANAF nu are capacitatea tehnică să gestioneze implementarea acestei măsuri, a declarat, luni, 4 septembrie, Florin Jianu – președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR).
„România ar fi prima și singura țară unde acest lucru s-ar face în mod obligatoriu pentru toți operatorii economici. În Italia se aplică în mod voluntar pentru firmele care au contracte cu statul. În Polonia se discută de trei ani și se gândesc să o introducă voluntar de la 1 ianuarie 2018. În Marea Britanie se discută tot de trei ani și se gândește introducerea măsurii doar pentru tranzacțiile online, zonă predispusă evaziunii fiscale”, a arătat Jianu, citat de Agerpres, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, din păcate, Guvernul nu realizează analize de impact și teste IMM în mod real. În mod nejustificat și total eronat, se trece în nota de fundamentare a fiecărei măsuri mențiunea că nu există niciun impact asupra mediului economic, or realitatea arată că există un mare impact.
„În opinia noastră, odată cu introducerea acestei măsuri, economia se va bloca, pentru că gândiți-vă că o cincime din banii pe care îi deține o firmă vor fi blocați într-un cont. Dacă ANAF nu performează în acest moment cu întreprinderile care nu sunt corecte, cum ne putem gândi că va performa cu peste 300.000 de întreprinzători, pentru că în ordonanța de urgență există obligativitatea ca ANAF să controleze decontul de TVA în termen de cinci zile”, a subliniat oficialul CNIPMMR.
Jianu a susținut că este practic imposibilă aplicarea acestei măsuri.
„Mă gândesc în principal la întreprinderile mici din mediul rural. Există obligativitatea în această ordonanță ca ei să depună TVA-ul aferent operațiunilor economice în termen de trei zile într-un cont. Gândiți-vă la un chioșc de la țară, care vinde de 100 de lei, 19 lei din acei bani va trebui să se ducă să-i depună într-un cont de TVA, în speranța că în termen de cinci zile va veni cineva de la ANAF și-i va da voie să facă decontul de TVA. Acest lucru este profund incorect, absurd și inaplicabil. Veți vedea că această măsură va bloca economia”, a adăugat Jianu.
La rândul său, secretarul general al CNIPMMR, Liviu Rogojinaru, a arătat că ANAF nu are nici capacitatea tehnică de a implementa această măsură.
„Acum o lună și jumătate ANAF a fost blocat, închis două zile, nu a lucrat cu publicul, pentru că a avut o plată în jur de 10.000 de facturi care a blocat sistemul. Chiar dacă sunt oameni care vor să muncească, dacă am un calculator care nu are cum să facă treaba, nici eu nu pot s-o fac, nu funcționează, nu merge. În plus, trezoreria funcționează doar de la ora 10:00 la 12:00 și acolo încă se fac socoteli pe fișă contabilă, adică nu sunt informatizați aproape deloc”, a arătat Rogojinaru.
Potrivit acestuia, există la nivel național peste 300.000 de contribuabili care plătesc TVA și fac pe parcursul unei zile în jur de un milion de facturi. Din aceștia, peste jumătate sunt în București.
„Deci, noi nu vorbim povești pentru că suntem Gică Contra, nici pe departe, dar această măsură este imposibil de realizat, ca și când ne-ar pune cineva pe noi să alergăm suta de metri în 9,9 secunde”, a exemplificat el.
Un sondaj realizat de CNIPMMR dat luni publicității arată că 97,5% dintre respondenți nu susțin plata defalcată a TVA și tot o pondere de 97,5% consideră că această modificare va avea efecte negative asupra activității firmei lor.
Printre cele mai importante dificultăți/efecte negative considerate de respondenți că vor fi generate de plata defalcată a TVA, 97,5% au menționat creșterea birocrației, prin dublarea numărului de plăți, măsuri suplimentare de verificare și de management pentru TVA (obligația contribuabililor de a determina/verifica contul de TVA, obligația de a vira direct la bugetul de stat suma reprezentând TVA aferentă achizițiilor de la furnizorii/prestatorii care nu le-au comunicat un cont de TVA și de a notifica acest fapt furnizorilor/prestatorilor).
Alte efecte negative identificate sunt afectarea cash-flow-ului și blocarea banilor (89,9%), costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare (86,2%), costuri suplimentare pentru contribuabili generate de modificarea sistemelor informative contabile (85,5%), efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt de aplicare (81%), mai rezultă din sondaj.
Întrebați dacă au fost consultați/informați de către autorități privind modul de aplicare a plății defalcate de TVA, 91,9% dintre repondenți au răspuns negativ, doar 8,1% menționând că au fost informați din alte surse, precum mass-media sau internet.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]