Politică Administrație

Premierul Ludovic Orban: Guvernul va îngheţa salariile demnitarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică dimineaţa, Premierul Ludovic Orban a declarat că guvernul pe care îl conduce va îngheţa salariile demnitarilor la nivel aflat în plată în prezent, explicând că această măsură va fi luată fie prin legea bugetului, fie prin ordonanţă de urgenţă.

Petrecerea Divorțaților

”Ştiţi foarte bine că veniturile, indemnizaţiile celor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt plătite în raport cu salariul minim pe economie. Şi ce decizie am luat: se va majora salariul minim pe economie, să nu crească şi salariile celor care deţin funcţii de demnitate publică (…) Avem două variante: fie în cuprinsul legii bugetului de stat sau mai avem varianta emiterii unei ordonanţe de urgenţă, cum se zice în administraţie de câţiva ani de zile – ordonanţă de urgenţă trenuleţ”, a declarat Ludovic Orban.

Afirmaţiile prim-ministrului vin după ce ministrul Finanţelor, Florin Ciţu a declarat sâmbătă la Realitatea Plus că îngheţarea salariilor demnitarilor sau interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat sunt printre măsurile luate în calcul de Guvernul Orban pentru reducerea cheltuielilor pe anul viitor şi pentru încadrarea într-un deficit de aproximativ 3,5%. Mai mult, ministrul spune că nu poate rămâne acelaşi aparat bugetar, adică vor exista şi concedieri.

”Ştiţi foarte bine ca pentru anul acesta sau pentru anul viitor construcţia bugetului porneste de la un deficit de 4 la sută. Da, există un set de măsuri, pe care dorim să le luăm, de la pensii speciale, la salarii demnitari şi da, şi la eliminarea acelui cumul de pensii la stat, este o măsura care nu îşi are rostul (…) Toate reducerile de cheltuieli analizate vor duce deficitul la 3,5% din PIB în anul 2020”, a declarat Florin Cîţu.

Anterior, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la Digi 24, că este în curs de elaborare un proiect de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de angajat la stat.

„Trebuie să existe existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta de a putea lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează în sistemul public. Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare” a opinat ministrul.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult