Actualitate

Premieră de Centenarul Marii Uniri. Bancnota cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria

Mondoc Adriana

Publicat

în

De Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie 2018, Banca Naţională a României a introdus în circuitul numismatic o bancnotă cu valoarea nominală de 100 de lei, reprezentând pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, cu ocazia Centenarului acestui eveniment.

Petrecerea Divorțaților

Bancnota are fundalul albastru specific celor obişnuite de 100 de lei, şi aceeaşi dimensiune, dar altă imagistică. Pe lângă portretele Suveranilor, care se găsesc atât pe aversul bancnotei, cât şi în fereastra transparentă de siguranţă, se mai pot observa o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (pre avers), cât şi intrarea în Bucureşti a Regelui Ferdinand, la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, într-o imagine de epocă, pe fundal tricolor.

Elementul neobişnuit care apare pe noua bancontă îl constituie un fragment din sceptrul Regelui Ferdinand I, partea reprezentând cele patru femei în costume populare specifice provinciilor româneşti unite: Basarabia, Vechiul Regat, Ţara Ardealului şi Bucovina.

Bancnotă, pusă în circulaţie, reprezintă o premieră multiplă: este prima bancnotă de după 1947 care reprezentintă un Suveran al României,  prima bancnotă românească care reprezentă o femeie anume , prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI.

Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare (100 lei x 100 ani) şi marchează un punct de cotitură în istoria numismatică românească.

Sursa: familiaregala.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]

Citește mai mult

Actualitate

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare

Ioana Oprean

Publicat

în

Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]

Citește mai mult