Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prelungirea Programului de transport public în județ, decisă pe furiș de CJ Alba, contravine considerentelor unei sentințe judecătorești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Situația transportului public din județ este în continuare neclară din punct de vedere juridic, în ciuda unei hotărâri aprobate (în mare grabă și taină) în ultima zi a anului 2015, de Consiliul Județean Alba.

judecator-justitieArătam cu puțin timp în urmă că această hotărâre a fost supusă votului consilierilor într-un mod care ridică mari semne de întrebare în privința legalității, cu încălcarea grosolană a principiului transparenței și publicității actelor administrative. (CITEȘTE: ”Bomba” suspendării transportului județean dezamorsată de CJ Alba printr-o hotărâre votată pe furiș, în prag de Revelion…). Pe scurt, există suspiciunea că aleșii județeni au ”aprobat ca primarul”, neavând la îndemână decât textul hotărârii de consiliu, fără niciun alt document explicativ, respectiv raport de specialitate și expunerea de motive, acte care ne-au fost transmise după solicitări repetate.

De această dată atragem atenția asupra legalității deciziei luate, bazată pe ”măsuri de urgenţă”, care pare să contravină considerentelor unei sentințe judecătorești, pronunțată de Tribunalul Alba chiar în ziua în care s-a desfășurat și ședința ”de îndată” a Consiliului Județean, adică 31 decembrie 2015.

Este vorba despre respingerea unei cereri de ordonanță președințială, formulată de două firme de transport din Alba care solicitau să fie obligaţi pârâţii (n.r. Consiliul Județean Alba și președintele Ion Dumitrel) la ”demararea procedurilor administrative de emitere a Actului administrativ de autoritate/ Hotărâre de Consiliu Judeţean de asigurare a continuităţii serviciului de transport public judeţean prin curse regulate, în sensul prelungirii programului de transport în vigoare – 2008 – 2013 şi a contractelor de delegare de gestiune, până la soluţionarea acţiunii de fond”.

În motivarea cererii, reclamantele arată că, începând cu data de 1.01.2016 sunt în imposibilitate de a-și desfăşură obiectul de activitate şi de a asigura serviciul de transport public de persoane pe traseele aferente judeţului Alba, aspect care periclitează funcţionarea normală, atât a activităţii lor, cât şi a activităţii majorităţii instituţiilor publice şi private, respectiv a întreprinderilor de pe raza judeţului Alba ai căror angajaţi utilizau serviciul de transport.

Cauza acestei imposibilităţi este ”neadoptarea niciunei Hotărâri la nivel judeţean privind organizarea licitaţiei în vederea desemnării unor operatori de transport pe traseele existente, respectiv neprelungirea programului de transport în curs (1.07.2008 – 31.12.2013) şi a contractelor în curs de delegare gestiune, cu consecinţa imposibilităţii prelungirii licenţelor de traseu”, după cum se arată în sentința pronunțată de instanță.

CITEȘTE ȘI: Concurenţa neloială şi evaziunea fiscală afectează grav transportul public de călători

Potrivit documentului citat, Tribunalul Alba a constatat că ”nu există o aparență de drept în favoarea reclamantelor” iar ”Consiliul Judeţean Alba a procedat corect în sensul neadoptării unei hotărâri la nivel judeţean privind prelungirea programului de transport în curs şi a contractelor în curs de delegare gestiune, chiar cu consecinţa imposibilităţii prelungirii licenţelor de traseu”.

Motivul, așa cum se arată în considerentele sentinței, este foarte limpede: ”Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 stabileşte în mod clar că măsurile de urgenţă nu pot fi aplicate mai mult de 2 ani. Astfel că CJ Alba nu mai poate, în temeiul dispoziţiilor acestui Regulament, peste acest termen de doi ani, care expiră la data de 31.12.2015, să prelungească valabilitatea vechiului Program de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 1.07.2008 – 31.12.2013, ca o măsură de urgenţă”.

Ce face CJ Alba în aceeași zi în care se pronunță sentința? Ia o hotărâre taman pe dos și prelungește cu 3 luni valabilitatea Programului de transport public judeţean de persoane, până la 31 martie 2016.

Mai mult, din informațiile pe care le avem, consilierii județeni nu au fost înștiințați despre dosarul de la Tribunalul Alba în care s-a pronuțat sentința,  (iar aici se ivește din nou întrebarea: au votat aleșii în deplină cunoștință de cauză?). De asemenea, nu se amintește despre aceast dosar în care s-a pronunțat sentința anterior menționată, nici în expunerea de motive pentru Hotărârea CJ, semnată de vicepreședintele Florin Roman, și nici în Raportul de specialitate semnat de directorii executivi. (documente întocmite, după cum susține conducerea CJ Alba, la data de 31 decembrie 2015 și care, aparent, conțin o enumerare exhaustivă de legi și dosare referitoare la proiectul de hotărâre. Cum de au omis chiar acest dosar?).

Reamintind că demersul nostru jurnalistic nu vizează în niciun caz blocarea serviciului de transport județean ci, dimpotrivă, dorința ca cetățenii județului să nu sufere neplăceri din cauza unor decizii luate ”pe picior” de aleși locali prost informați de autoritățile județene care, ori sunt incompetente (pentru că au amânat până la limita oricărui termen luarea unei decizii legale cu privire la transportul public de persoane), ori disprețuiesc justiția, insistând să nu recunoască ilegalitatea comisă în urmă cu mai mulți ani în privința acestor licitații (așa cum a decis irevocabil instanța judecătorească), ne punem câteva întrebări legitime și de interes public:

– La adoptarea Hotărârii prin care s-a prelungit Programul de transport public în județ s-au invocat ”măsurile de urgență” pentru că nu se dorește să se admită că prin sentința din Dosar 3836/107/2008 a fost anulată de către instanță Hotărârea consiliului județean, implicit toate actele juridice subsecvente, cu toate consecințele care decurg de aici ?

– Avea nevoie CJ Alba de un act denumit “contract” pentru a face prelungirile în baza art. 5 (5) din Regulamentul 1370/2007 ce prevede: “Autoritatea competentă poate lua măsuri de urgență în cazul unei perturbări a serviciilor sau în cazul riscului iminent de producere a unei asemenea perturbări? Măsurile de urgență respective iau forma unei atribuiri directe sau a unui acord formal de prelungire a unui contract de servicii publice, sau a unei cerințe de respectare a anumitor obligații de serviciu public”?

– Înaintea votului, le-a fost prezentat consilierilor județeni conținutul dosarului în care s-a pronunțat sentința administrativă nr.1012/CAF/2015, din 31 decembrie 2015 în care se arată că atribuirea sau prelungirea unui contract de servicii publice prin măsuri de urgență, sau impunerea unui astfel de contract, nu poate depăși doi ani conform Regulamentul (CE) nr. 1370/2007?


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Economistul Cristian Păun, profesor ASE, dezvăluie cea mai bună investiție: „Urmărind mereu asta în viață, vei lăsa sărăcia în urma ta”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Economistul Cristian Păun, profesor ASE, dezvăluie cea mai bună investiție: „Urmărind mereu asta în viață, vei lăsa sărăcia în urma ta” Cristian Păun, profesor al Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, oferă o sumă de sfaturi gratuite despre cea mai bună investiție punctând câteva aspecte și fundamente esențiale și cruciale.  Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea