Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un om care reprezintă un partid liberal ar putea critica un proiect educațional de promovare a oportunităților pe care Uniunea Europeană le oferă pentru educație și pentru tineri.

Petrecerea Divorțaților

Într-un exces proletar comunistoid, domnul Hațegan critică faptul că vicepreședintele Parlamentului European, colegul nostru Victor Negrescu, și-ar fi permis să organizeze în școlile din Alba o acțiune de informare a tinerilor și cadrelor didactice despre oportunitățile oferite de Uniunea Europeană pentru educație și pentru dezvoltare profesională. Practic, a făcut ceea ce face Uniunea Europeană – informează și promovează oportunitățile pe care le oferă cetățenilor săi.

Nu știm cum s-a trezit subit acum domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, dar îl informăm că Victor Negrescu face, de ani de zile, astfel de campanii de informare privind oportunitățile europene, inclusiv dedicate tinerilor, de la programe educaționale și de mobilitate, până la finanțări pentru dezvoltare personală și profesională. De asemenea, este unul dintre europarlamentarii europeni cu o activitate amplă pentru susținerea și promovarea educației, pentru atragerea de finanțări europene destinate educației și pentru susținerea tinerilor români care vor să aplice pentru programe europene. Poate domnul Hațegan îi întreabă și pe colegii săi europarlamentari cu origini în Alba ce fac sau ce au făcut pentru educație și pentru tinerii români.

Așa că, între două poze pe drumurile județului pe care se laudă că le asfaltează continuu, domnul Hațegan s-a trezit să critice un proiect educațional. Poate este o frustrare din tinerețe legată de educație sau pur și simplu nu iubește școala.

Între timp, domnul Hațegan a rezolvat toate problemele județului: drumul spre Șureanu are 4 benzi pe sens, Alba Iulia are deja 4 centuri și se construiește a cincea, în Apuseni, turiștii se calcă în picioare să prindă o cameră liberă, iar la Alba Iulia s-a construit a doua sală polivalentă și al treilea teatru. Nu uităm nici de cursanții Școlii de Arte și Meșteșuguri pe care domnul Hațegan ”i-a mutat” în palatul Consiliului Județean Alba din Cetate și nu mai fac cursurile prin subsolurile sau mansarda Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

În încheiere, stimate domnule Marius Hațegan, vă informăm că toți colegii noștri social democrați, care ocupă funcții de demnitate publică, vor continua să pună pe primul loc educația pentru că este singura șansă a comunităților acestui județ. Vom continua să credem în tineri, vom continua să îi informăm corect și mai ales vom continua să îi sprijinim să beneficieze de toate oportunitățile pe care le au în calitate de cetățeni europeni, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult