Ştirea zilei

Pregătiţi-vă pentru Festivalul „Alb- Umor 2011”, ediţia a II-a

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Atenţie, epigramişti, umorişti, caricaturişti şi poeţi: până în data de 15 aprilie a.c. puteţi trimite lucrările dumneavoastră pentru Festivalul internaţional de literatură umoristică şi caricatură „Alb-Umor 2011”, aflat anul acesta la cea de a II-a ediţie. Perioada de desfăşurare a festivalului este 27-29 mai 2011, dar, repet, lucrările trebuie trimise cel târziu până în data de 15 aprilie, pe adresa Consiliul Judeţean Alba, str. Ion I.C. Brătianu, nr.1, Alba Iulia, cod poştal 510118, jud. Alba, cu specificaţia „Pentru Festivalul Alb-Umor 2011”! Festivalul va cuprinde 8 secţiuni de concurs, după cum urmează: 1. Secţiunea epigramă, cu două teme: „Speranţă şi Viaţă” şi „Românul, hazul şi necazul” (câte trei epigrame pentru fiecare temă); 2. Secţiunea fabulă, temă liberă – trei fabule; 3. Secţiunea madrigal: trei madrigaluri în conţinutul cărora să se regăsească două cuvinte: „Cetate” şi „iubire”; 4. Secţiunea proză scurtă umoristică, temă liberă – trei schiţe; 5. Secţiunea caricatură, tema „O tempora, O mores!”- cinci caricaturi. 6. Secţiunea fotografie umoristică, temă liberă. Maximum trei fotografii. 7. Secţiunea volum (toate speciile literaturii umoristice, inclusiv antologii). Participă volumele apărute în anul 2010. 8.Secţiunea parodie: o parodie (cu ritm şi rimă) la poezia „Când te întorci”, de Ion Brad.
Toate creaţiile trimise pentru concurs trebuie să fie inedite, nepublicate şi să nu fi fost premiate la alte concursuri de gen. Concursul este deschis tuturor umoriştilor din România, profesionişti sau doar de circumstanţă, precum şi purtătorilor de condei cu poantă sau de idei din alte ţări, unde hazul şi necazul se poate exprima (şi) în limba română, ori prin imagini sugestive. Plicul trimis va conţine lucrările în trei exemplare (pentru secţiunile de creaţie literară) şi un exemplar (pentru secţiunile caricatură şi fotografie), precum şi un plic sigilat, care va conţine, la rândul lui, datele de identificare ale concurentului. Fiecare lucrare va fi însoţită de un motto de identificare, motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat. Creatorii care participă la mai multe secţiuni vor trimite lucrările separat, pentru fiecare secţiune, cu motto-uri diferite pe fiecare secţiune în parte.
Informaţii suplimentare privind modul de redactare al lucrărilor, precum şi alte detalii, de la persoanele de contact: Elena Anghel, tel. 0749/010620, e-mail [email protected] şi Dorel Lazăr, tel. 0723/391237, e-mail [email protected]. (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult