Politică Administrație

Prefectul Gheorghe Feneşer solicită Guvernului ca românii din Ardeal să fie reprezentați pe Stema României

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma memoriilor înaintate Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, de către Societăţi Cultural – Patriotice din Alba Iulia şi Partidul Conservator, filiala Alba, prin care se semnalează nereprezentarea românilor din Ardeal pe actuala Stemă a României, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer a înaintat prim-ministrului României, domnul Victor Ponta şi viceprim-ministrului, domnul Liviu Dragnea o adresă prin care atrage atenţia asupra oportunităţii şi necesităţii remedierii acestei regretabile şi grave erori.

Petrecerea Divorțaților

”În careul 4 al Stemei României, Transilvania este reprezentată de simbolul secuilor, respectiv soarele şi luna, cel al maghiarilor, respectiv pasărea turu, iar, la rândul lor, saşii sunt reprezentaţi prin cele 7 cetăţi. Românii din Ardeal lipsesc cu desăvârşire de pe Stema României, fapt care mi-a fost sesizat de către diverse organizaţii cultural patriotice şi filiala Alba a Partidului Conservator, ai căror reprezentanţi cer imperativ repararea acestei greşeli” precizează prefectul judeţului Alba.

”Sunt sigur că sunt în asentimentul românilor ardeleni, revoltaţi de însăşi ideea că populaţia din această regiune lipseşte de pe Stema României, motiv pentru care, vă rog să faceţi demersurile necesare, în sensul includerii românilor din Transilvania pe noua Stemă a României, şi astfel, să remediaţi eroarea perpetuată în timp, prin proiectul de lege care va fi supus votului Parlamentului României” concluzionează prefectul Gheorghe Feneşer în adresa înaintată reprezentanţilor Guvernului României.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult