Prefect, preşedinte al CJ Alba sau inspector şcolar general?

O clasă de liceeni de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” şi una de elevi din clasa a IV-a de la Şcoala „Vasile Goldiş” au ţinut să cunoască modul în care funcţionează unele instituţii publice din Alba Iulia, în programul „Şcoala altfel”. Însoţiţi de cadre didactice, ei au vizitat la primele ore ale dimineţii Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, fiind primiţi în sala „Mihai Viteazul” de către prefectul Ştefan Baran, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel şi prof. Cornel Sandu, inspectorul şcolar general al IŞJ Alba. Copiilor le-au fost prezentate atribuţiile instituţiilor din administraţia publică, au pus întrebări, inclusiv despre „firul roşu” (telefonul direct cu Guvernul), au vizitat birourile şi au văzut la lucru echipa Prefecturii, iar cei mai… curajoşi au ocupat pentru câteva minute fotoliul prefectului. Cu toţii au fost serviţi cu suc. Elevii clasei a IX-a au vrut să vadă şi activitatea principală a profesorului lor de matematică, nimeni altul decât şeful IŞJ Alba şi l-au însoţit la sediul inspectoratului. Amabil cu copiii, prof. Cornel Sandu le-a explicat rolul IŞJ Alba în îndrumarea şi controlul procesului de învăţământ şi le-a răspuns întrebărilor, iar la finalul vizitei le-a oferit cadou un calendar şi un ceas de perete pentru sala lor de clasă.
R.G.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă. Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]
Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României
Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]
Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat
Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat Puțin a mai rămas până la deschiderea Secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, care depinde de două etape: testele finale ale tunelului Momaia, programate la finele lunii noiembrie, și finalizarea ieșirii din […]
