Opinii - Comentarii

Precizări de la Primăria Aiud referitoare la situația conflictuală de la spitalul municipal: Instituția noastră a informat, atât verbal cât și în scris, conducerea spitalului despre starea de fapt, încă de anul trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducerea primăriei Aiud a transmis câteva precizări legate de confilctul dintre medici și asistente cu specialistul cardiolog angajat în urmă cu trei ani în spitalul municipal.  Administrația locală menționează că a semnalat problema respectivă conducerii spitalului încă de anul trecut, și precizează că angajatorul cadrelor medicale care activează în cadrul spitalului este Spitalul Municipal Aiud, acesta având personalitate juridică proprie.

Citiți și FOTO: RĂSCOALĂ în spitalul din Aiud – Peste 40 de cadre medicale „cu jalba-n proțap” la Consiliul Local. Acuze grave la adresa singurului medic cardiolog din municipiu

Prezentăm, mai jos, comunicatul Primăriei Aiud:

Ca urmare a scrisorii deschise, semnate de către un grup de cadre medicale, angajate ale Spitalului Municipal Aiud, în legătură cu activitatea unui medic cardiolog care își desfășoară activitatea în aceeași instituție, Primăria municipiului Aiud face următoarele precizări:

  1. Conducerea Primăriei municipiului Aiud a luat la cunoștință despre starea de fapt care rezultă din sesizarea colectivului de cadre medicale semnatar, în cadrul programului de audiențe (în două cazuri).
  2. Ca urmare a luării la cunoștință despre starea de fapt sesizată, instituția noastră a informat, atât verbal cât și în scris, conducerea Spitalului Municipal Aiud, ultima comunicare fiind în luna decembrie 2016.
  3. Angajatorul cadrelor medicale care activează în cadrul spitalului este Spitalul Municipal Aiud, acesta având personalitate juridică proprie.

Față de cele mai sus expuse, Primăria municipiului Aiud apreciază faptul că Spitalul Municipal Aiud, prin organismele de conducere și cele profesionale, deține pârghiile necesare și legale pentru rezolvarea problemelor semnalate în relațiile de muncă, au transmis reprezentanții primăriei. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mesaje de dragoste frumoase • Scurte mesaje de iubire pentru el/ea soț(ie) • Declarații de dragoste emoționante Cele mai frumoase mesaje de dragoste și declarații de iubire scrise vreodată, te vor ajuta să îți surprinzi persoana iubită în momente pline de romantism.  Orice gest de dragoste trebuie însoțit de un mesaj care să mențină sau […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși. 150 de ani de la nașterea sculptorului

Ioana Oprean

Publicat

în

19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși. 150 de ani de la nașterea sculptorului Pe 19 februarie este marcată Ziua Națională Constantin Brâncuși. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea sculptorului. Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, în Gorj și din 1904 s-a stabilit și a creat la Paris, unde s-a […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

19 Februarie: Ziua internațională a ciocolatei cu mentă. Un desert răcoritor și dulce

Ioana Oprean

Publicat

în

19 Februarie: Ziua internațională a ciocolatei cu mentă. Un desert răcoritor și dulce În 19 februarie este marcată și Ziua internațională a ciocolatei cu mentă. Ciocolata are o istorie veche, cercetătorii plasând-o in vremea mayaşilor şi aztecilor, in vremea când era simplă, fără zahăr şi alte ingrediente şi folosită in scop medicinal. In Europa era […]

Citește mai mult