Povestea meteoritului căzut în Alba în urmă cu 166 de ani: Preotul care l-a găsit „nu a auzit și nu a văzut nimic câteva minute”

Povestea meteoritului căzut în Alba în urmă cu 166 de ani: Preotul care l-a găsit „nu a auzit și nu a văzut nimic câteva minute”

Meteoritul căzut la Ohaba, în Alba, este unul dintre cei mai spectaculoși meteoriți care au căzut pe teritoriul României. Părți din obiectul ceresc căzut în urmă cu 166 de ani sunt expuse la Viena și Cluj-Napoca.

Meteoritul a căzut în octombrie 1857, iar relatări despre momentul descoperirii au fost scrise de episcopul Ioan Mihălțan, care s-a născut în localitatea Ohaba. Mihălțan a fost Episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului, în perioada 1992 – 2007.

Citește și: Calendarul complet al evenimentelor astronomice 2024: Eclipse de soare și de lună, ploi de stele și alte fenomene

„În noaptea de 10 spre 11 octombrie 1857, preotul ortodox Moldovan Nicolae, din Ohaba, nu avea somn și a fost speriat la o oră după miezul nopții de un zgomot puternic. Când s-a uitat spre vii, a văzut un corp luminos, care se îndrepta spre pământ cu viteză foarte mare. Datorită zgomotului și a luminii foarte mari, câteva minute preotul nu a mai auzit nici nu a văzut nimic.

A doua zi (11 octombrie 1857), mai mulți ohăbeni: preotul Nicolae Moldovan, paznicul Groza Mihăilă și primarul s-au dus la fața locului și s-au mirat mult de cele ce au văzut. Meteoritul a fost găsit de paznicul viilor, Groza Mihăilă și a fost dus la biserică, apoi la fața locului a venit și notarul din Berghin, care a luat meteoritul și l-a dus la cercul din Blaj”, se precizează în memoriile scrise de episcop.

Ulterior, printr-un ordin al vicepreședintelui guvernului din Sibiu, adresat prefectului din Alba Iulia, în care se arată că la Ohaba a căzut un meteorit, se ordonă conservarea obiectului. Astfel, Prefectura Alba Iulia a cerut șefului cercului din Blaj, Hambei Rudolf, ca obiectul să fie trimis la Alba Iulia.

„Cei care au găsit meteoritul au primit o recompensă de 500 de florini”, se afirmă într-o lucrare publicată la Budapesta în 1882. Eşantioane mici din acest meteorit au ajuns în 16 muzee din lume, iar cel mai mare se află la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, iar o altă parte importantă la Muzeul de Geologie din Cluj-Napoca. Locul căderii lui a fost marcat de o cruce de lemn care în timp s-a deteriorat și a dispărut. Prin urmare, în prezent nu se mai cunoaște locul exact unde a căzut meteoritul.

Caracteristicile meteoritului

Greutatea inițială a meteoritului a fost de 16,25 kilograme, al doilea ca mărime descoperit pe teritoriul României, după cel de la Gresia (Teleorman), care a avut 26,9 kilograme. După tăiere, la Muzeul de Științe din Viena, greutatea a rămas de 13,9 kilograme, cealaltă parte fiind la Muzeul de Geologie din Cluj-Napoca.

Potrivit geologului conf. univ. dr. Vasile Ștef, forma meteoritului lui este tronconică, desfășurată pe trei „nervuri”, cu o bază de cca 50 de centimetri pătrați. Fețele meteoritului sunt scobite sub formă de lingurițe (termen din structura calcarelor), fapt ce denotă o descompunere variată pe suprafața lui. Culoarea este închisă, cenușie spre negru, iar la secționare gri cu nuanțe verzui, ceea ce denotă prezența structurilor silicioase.

Meteoritul face parte din clasa H5 (H chondrites, H chondrites type 4-7, Ordinary chondrites, and Ordinary chondrites type 4-7), în care compoziția este dată de prezența unor minerale din genul olivină și ortopyroxen, cu dominarea culorii verde, olivină porfirică, granulată, ușor verde, carbon, feldspat verde, clinopyroxen, magnetită în diverse cantități.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI