Ştirea zilei

Postul Sfintelor Paşti se… prelungeşte!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Suntem siguri că toţi românii creştini s-au ostenit cu ajunări în perioada Postului Sfintelor Paşti, cu voie bună, pentru a se purifica fizic şi spiritual. Din nefericire, după această mare sărbătoare, una dintre cele mai importante ale lumii creştine, postul lor va… continua! Pe de-o parte din pricina cheltuielilor făcute în această perioadă, pentru că, trebuie să ştiţi, preţul mieilor pe piaţa românească este comparabil cu cel la care-l oferă producătorii români şi dincolo de graniţe. Atunci când îl oferă, deoarece, deşi au fost invitaţi să participe la o întâlnire în Turcia pentru perfectarea unui contract de export pentru ovine (în calitatea noastră de al treilea producător pe piaţa europeană, la egalitate cu Franţa!), onorabilii noştri reprezentanţi ai ministerului nu s-au ostenit să se deplaseze. Cică „să vină turcii la noi”! Prin urmare, marile contracte cu lumea musulmană (cei mai mari consumatori de carne de ovine) au fost încheiate de alte ţări precum Noua Zeelandă şi Spania. Iar în condiţiile acestea, fireşte, producătorii noştri cresc an de an preţul intern, iar exporturile noastre scad „graţie” eficienţei unor funcţionari guvernamentali, de altfel foarte bine plătiţi, care nu se îngrijorează pentru mielul de Paşti! Pentru că ei nu-l cumpără, fireşte, ci îl primesc sub formă de „peşcheş” din provincie, de la vreun amărât de producător sugrumat de taxe şi impozite…
Dar altele sunt motivele pentru care postul şi ajunările vor continua pentru români, iar ele rezidă din Strategia fiscal-bugetară pentru 2012-2014 a Guvernului României, document care prevede noi măsuri de austeritate. Astfel, pentru anii următori se intenţionează reducerea deficitului bugetar la 3% în 2012, la 2,4% în 2013 şi la 1,9% în 2014. Prin urmare, politica de cheltuieli pentru perioada 2012-2014 va fi în continuare una restrictivă, reducerile de deficit fiind atinse (dacă se vor atinge) prin continuarea reducerilor de personal, prin eliminarea plăţii celui de-al 13-lea salariu, a tichetelor de masă şi a primelor de vacanţă, pentru anul viitor făcându-se referire şi la „îngheţarea punctului de pensie”. Prin urmare, numărul de bugetari va fi redus de la 1,27 milioane la 1,24 de milioane. Cu alte cuvinte, vor continua disponibilizările de mărunţi funcţionari din teritoriu, de cadre medii şi personal administrativ din sănătate, de personal „inutil” din instituţiile de învăţământ (şi-aşa prost plătit), de bibliotecare etc. Ba chiar şi de poliţişti. Asta în timp ce „strategii” guvernamentali de la Bucureşti şi clienţii politici nu vor fi afectaţi deloc, cel mai recent exemplu din Ministerul Administraţiei şi Internelor fiind edificator în acest sens: în condiţiile în care în  teritoriu se limitează drastic câştigurile şi chiar se fac disponibilizări, în direcţiile centrale ale MAI se dau în continuare prime confidenţiale (sub forma „secretului de serviciu”) care ajung până la 70% din salariul celor „merituoşi”! Sindicatul poliţiştilor a sesizat în acest sens DNA, dar sunt slabe şanse ca lucrurile să se clarifice. Probabil ele se vor… clasifica!
În acest context, PNŢCD Alba atrage atenţia în modul cel mai serios că aceste măsuri de austeritate nu numai că vor continua, ci chiar se vor înăspri, iar ele vor avea ca efect cea mai drastică pauperizare a populaţiei de la venirea comuniştilor la putere şi până în prezent, adică din ultimii 70 de ani! Cu toate dramele ce vor rezulta din aceasta! Aşadar, atenţie! Noi nu acuzăm, ci solicităm clasei politice responsabilitate, iar administraţiei centrale şi locale, o cât mai eficientă şi echilibrată cheltuire a banului public.
Biroul de presă al PNŢCD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șoferii STP Alba Iulia PLEACĂ pe capete! Compania de transport ar avea restanțe salariale uriașe față de angajați: Ce spun reprezentanții companiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii STP Alba Iulia PLEACĂ pe capete! Compania de transport ar avea restanțe salariale uriașe față de angajați: Ce spun reprezentanții companiei Mai mulți angajați ai STP din Alba Iulia ar urma să demisioneze din cadrul companiei de transport public din oraș. Astfel, operatorul de transport STP Alba Iulia se va confrunta cu plecări în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Spectacol grandios de focuri de artificii la AlbaFest 2026: Ce pregătesc organizatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacol grandios de focuri de artificii la AlbaFest 2026: Ce pregătesc organizatorii Spectacolul de focuri de artificii de la AlbaFest 2026 va fi unul grandios. Cele trei zile de sărbătoare ale municipiului Alba Iulia vor culmina cu un megaspectacol de focuri de artificii (spectacol piro-muzical – efecte pirotehnice sincronizate pe fond muzical). Acesta va avea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul iazului de decantare Valea Șesii, unul dintre cele mai mari depozite de steril minier din România, va fi supraînălțat pentru extinderea capacității de depozitare: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul iazului de decantare Valea Șesii, unul dintre cele mai mari depozite de steril minier din România, va fi supraînălțat pentru extinderea capacității de depozitare: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect Compania Cupru Min Abrud continuă procesul de dezvoltare a iazului de decantare Valea Șesii, printr-un nou proiect de supraînălțare a barajului de […]

Citește mai mult