Portrete de români care au influențat istoria: Regina Maria (partea a II-a). Cum a fost “rasplătită”

Am scris în articolul precedent despre momentele de mare glorie ale reginei Maria din timpul și după primul război mondial când “Cu adevărat în acel moment al istoriei Regina Maria a fost singurul bărbat al Romaniei”. Am scris și că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar regina Maria în loc să primească veșnica recunoștință a oamenilor politici a fost pedepsită practic prin izolare. O femeie prea puternică este temută de bărbații slabi.

Izolarea Mariei nu s-a făcut înainte ca regina să mai reușească un nou moment de glorie în numele țării. Și anume vizita oficială în SUA din 1926, ca excelent reprezentant al Regatului României. Gloria și faima obținute în timpul războiului precum și în timpul conferinței de pace au făcut ca vizita ei în SUA să fie nu numai un succes ci și un triumf neegalat de nici un alt oficial al României pâna astăzi. Străzile New Yorkului au fost pline de sute de mii de americani dornici să o vadă pe nemaipomenită regină a României. Și când spunem sute de mii nu exagerăm deloc. În afară de sutele de mii de americani ieșiți pe străzi, regina a fost intimpinata de toate oficialitățile locale, începând cu președintele SUA. Vizita reginei a fost cu adevărat un mare eveniment care plasa România în rândul națiunilor importante ale lumii.

Anul următor începe însă dureroasa izolare a reginei. Regele Ferdinand, pe care l-a secondat cu atâta înțelepciune și succes, trece în neființă în 1927 iar văduva acestuia, din punct de vedere constituțional, nu mai avea nici o putere. Rege devine Mihai, nepotul în vârstă de 6 ani al reginei Maria. Pentru că un rege minor nu putea domni efectiv, se instituie Regența în 1926, Regența fiind un organism care exercita atribuțiile legale în numele regelui minor fiind formată din Patriarhul Miron Cristea, Prințul Nicolae (fiul reginei Maria) și Constantin Buzdugan, fost președinte a Curții de Casație.

CITEȘTE ȘI: Portrete de români care au influențat istoria: Regina Maria

Regența nu a fost pe placul unor politicieni, în primul rând a lui Iuliu Maniu și a național țărăniștilor lui, enervați de faptul că Regența părea practic controlată de către liberali, adversarii lor politici. Așa că, în 1927, când regele minor și Regența sânt prezentați în plenul parlamentului, liberalii se ridică în picioare și ovaționează noul rege, pe când țărăniștii lui Maniu doar se ridică în picioare rămânând tăcuți, nici nu ovaționează și nici nu aplaudă, ca un semn de protest împotriva componenței Regentei. În fapt, acesta a fost un act de insultă la adresa regentei și implicit a noului rege, chiar și minor. Supărarea lui Maniu este dată de faptul că nu a reușit să își impună un om credincios în Regență.

Este drept că nici Regența nu a corespuns așteptărilor. Dintre cei trei membri, patriarhul Miron Cristea era apatic si total lipsit de inițiativa. Dezinteresat era și prințul Nicolae, (unchiul regelui Mihai) lipsit total de simțul datoriei și de o minimă politețe. Singurul care lucra era fostul președinte al Curții de Casație, Constantin Buzdugan, a cărui muncă făcea ca Regență să funcționeze.

Regina Maria a fost desigur dezamăgită să vadă neimplicarea prințului Nicolae în treburile regentei și de delăsarea patriarhului Miron Cristea. Moartea însă a lui Constantin Buzdugan (1929) a deschis o oportunitate unică. Aceea ca în locul lui Buzdugan să fie numită regina Maria. Autoritatea acesteia, farmecul ei personal, spiritual diplomatic, recunoașterea internațională și, nu în ultimul rând, iubirea și încrederea pe care i-o arăta poporul, ar fi făcut din regență acea instituție credibilă și capabilă să conducă cu adevărat statul până la majoratul regelui Mihai.

FOTO: Regina Maria întâmpinată la New York

Propunerea de numire a reginei Maria în regență a avut însă și adversari. Același Iuliu Maniu s-a opus deși îi datora atât de mult reginei. Recunoștința nu face parte însă din arsenalul oamenilor politici. Maniu nu era interesat de numirea Reginei Maria pentru simplul motiv că aceasta nu era manipulabila. Maria ar fi condus Regența în interesul țării și nu în interesul unui partid, ceea ce, să fim sinceri, nu convenea politicienilor.

Maniu era însă prim ministru la acea dată, astfel încât a putut bloca numirea reginei Maria și a impus numirea unui om de paie, marionetă personală, pe numele său Constantin Sarateanu care nu excela decât în două privințe: loialitate de marionetă față de Maniu și senilitate avansată (nu este o glumă !)

Dar victimă imediată a acestor jocuri de culise a fost regina Maria căreia i-a fost refuzată revenirea în prim planul deciziilor politice. Cât de tristă a trebuit să fie regina după ce a luptat atât de mult pentru țara aceasta, să fie înlocuită în regență cu C. Sarateanu, un individ senil despre care se spunea că “singurul lucru ce și-l aduce aminte este numele lui, dar nu în toate imprejurarile”. O insultă uriașă pentru Regina României mari dar și pentru țara.

Iar după această insultă care ar fi amărât orice om de bună credință, a venit și lovitura întoarcerii în 1930 a imprevizibilului Carol al II-lea (adus în țară de Maniu, Averescu și alți oameni politici) chiar împotriva voinței reginei Maria , care îi știa temperamentul și nu avea deloc încredere în capriciosul ei fiu.Întoarcerea lui Carol al II-lea a fost facilitată de faptul că, avându-l pe senilul Sarateanu în componența Regentei, activitatea acesteia devenise imposibilă și se impunea o schimbare. Spre teama reginei Maria, schimbarea a fost dată de revenirea lui Carol și nu de reformarea Regentei. Temerile Reginei Maria au fost întemeiate. Una dintre primele măsuri ale lui Carol al II-lea a fost izolarea totală a reginei Maria față de viața politică.

În calitatea ei de regină văduvă, Maria nu a avut constituțional nici un rol activ în viața politică ci numai unul decorativ. Pentru o regină atât de impetuoasă, care nu numai că și-a dovedit dragostea față de țara adoptivă dar i-a adus și neprețuite servicii, fiind adevărata artizană a României mari, izolarea i-a adus o copleșitoare tristețe care i-a accentuat boală ce i-a adus sfârșitul în 1938.

Regina Maria a trăit vulcanic viața, a știut să se facă iubită de popor și chiar dacă ultimii ei ani de viață au fost umbriți de tristețe, a murit totuși împăcată cu gândul că a fost practic cea mai cunoscută și iubită regină din toată Europa începutului de secol XX dacă nu cumva și din lume. Singura perioadă în care România a fost respectată și considerată una dintre națiunile de frunte ale Europei.

Radu Octavian

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI