Polonez BEAT a provocat un accident în Sebeș. Ce a putut face acesta în timp ce conducea un camion
Polonez BEAT a provocat un accident în Sebeș. Ce a putut face acesta în timp ce conducea un camion
Un bărbat de 55 de ani, cetățean cu origine poloneză, a produs un accident pe strada Augustin Bena, din Sebeș, după ce nu ar fi păstrat o distanță laterală suficientă. Rezultatul testului cu alcooltest a fost unul pozitiv.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 aprilie 2024, polițiștii rutieri din Sebeș au fost solicitați să soluționeze un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Augustin Bena din Sebeș.

Din primele cercetări a rezultat că un cetățean polonez, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea un camion cu remorcă, nu ar fi păstrat o distanță laterală suficientă față de un autovehicul condus, din sens opus, de un bărbat de 60 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma testării celor doi conducători auto, cu aparatul etilotest, pentru cetățeanul polonez a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul testării a indicat că nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident rutier pe autostrada A10, sensul Aiud – Teiuș: Trei autoturisme implicate Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe autostrada A10, pe sensul de Aiud – Teiuș. Din primele informații, trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]
Video | Cea de-a X-a ediție a evenimentului șahist național Cupa Rotary la Alba Iulia: Lista câștigătorilor
Cea de-a X-a ediție a evenimentului șahist național Cupa Rotary la Alba Iulia: Lista câștigătorilor Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis a organizat, în 7 noiembrie 2026, cea de-a X-a ediție a evenimentului șahist național Cupa Rotary, dedicat preșcolarilor și elevilor. Competiția s-a desfășurat în Sala de Conferințe a DGASPC Alba (Alba Iulia, Bulevardul 1 […]
Drumul DC32 din Crăciunelu de Sus, gata de modernizare pe tronsonul 1: Undă verde din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Drumul DC32 din Crăciunelu de Sus, gata de modernizare pe tronsonul 1: Undă verde din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul „Modernizare Drum Comunal DC32 Tronsonul 1“, din satul Crăciunelu de Sus, comuna Cetatea de Baltă, nu va fi supus evaluării impactului asupra mediului. Titularul […]
