Politică Administrație

Poliţiştii Rutieri analizează oportunitatea formulării unei plângeri penale împotriva deputatului PNL Florin Roman, care i-a acuzat că se opun presemnalizării radarelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii Rutieri din România analizează oportunitatea formulării unei plângeri penale împotriva deputatului PNL Florin Roman şi cere Poliţiei Române o poziţie publică faţă de afirmaţiile acestuia. Deputatul liberal a spus că nu poate înţelege de ce se opun poliţiştii modificărilor la Codul Rutier care vizează presemnalizarea radarelor, el întrebându-se dacă motivul nu este că „dispare şpaga” şi că „nu mai pot sta la pândă”.

Deputatul PNL Florin Roman, iniţiator al proiectului privind modificarea art.109 din Codul Rutier, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri, cu 500-1.000 de metri înainte, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că ​ar vrea să înţeleagă, dar nu poate, de ce se opun poliţiştii de la Rutieră presemnalizării radarelor, el întrebându-se dacă motivul nu este că dispare şpaga şi că nu mai pot sta la pândă.

„Aş vrea să înţeleg, dar nu pot. De ce se opun poliţiştii de la rutieră la presemnalizarea radarelor, ca mijloc de prevenţie? Doar pentru că dispare şpaga? Doar pentru că nu mai pot sta la pândă? Doar pentru că nu mai pot fi aroganţi?”, se întreabă deputatul liberal.

El spune că a circulat prin Italia aproximativ 500 de kilometri şi că peste tot erau radare presemnalizate, iar „şoferii încetinesc şi se feresc de accidente şi amenzi”.

„De ce mor în prezent pe şosele domnilor de la rutieră 2000 de oameni? E bine aşa? Vânaţi şi morţi? Nu va apasă niciodată numărul mare de morţi pe şosele, faptul că în loc să preveniţi, voi pândiţi şi oamenii mor în accidente? Nu va mai satură nimeni de ciubuc?”, a mai scris Florin Roman.

Grupul Poliţiştilor Rutieri din România a transmis, printr-un comunicat de presă, că analizează oportunitatea formulării unei plângeri penale împotriva deputatului PNL, care „aduce atingere onoarei şi prestigiului Poliţiei Române”.

„Urmare apariţiei în spaţiul public a unei postări de pe reţeaua de socializare a domnului deputat Florin Roman, prin care acesta aduce atingere onoarei şi prestigiului Poliţiei Române prin folosirea unor cuvinte şi expresii jignitoare la adresa tuturor poliţiştilor, catalogându-i drept “ şpăgari” şi “ciubucari”, Grupul Poliţiştilor Rutieri din România, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, analizează oportunitatea înaintării către unitatea de parchet competenţă a unei plângeri penale împotriva domnului deputat Florin Român, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 296 din Codul Penal. Totodată, se analizează şi posibilitatea înaintării către instanţa competentă a unei acţiuni privind denigrarea personalului Poliţiei Române, prin folosirea în spaţiul public a unor expresii sau cuvinte menite să aducă atingere onoarei şi demnităţii poliţiştilor”, arată Grupul Poliţiştilor Rutieri din România.

De asemenea, poliţiştii de la serviciul Rutier cer conducerii Poliţiei Române o poziţie publică faţă de afirmaţiile deputatului.

Grupul Poliţiştilor Rutieri din România a transmis, vineri, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care atrage atenţia că, după adoptarea unor modificări la Codul Rutier care vizează presemnalizarea aparatelor radar, ”numărul accidentelor rutiere, având cauză viteza excesivă, va creşte alarmant”. Poliţiştii cer preşedintelui să nu promulge legea pe care o consideră un ”pariu cu viaţa cetăţenilor” şi îi solicită să atace la Curtea Constituţională prevederile acesteia.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, în 5 iulie, un proiect de lege pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de Guvern nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri cu 500 – 2.000 de metri înainte.

Sursa: adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cine ia locul miniștrilor PSD care au demisionat. Ilie Bolojan: ,,Guvernul trebuie să funcționeze fără sincope. Vom trimite propunerile preşedintelui”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine ia locul miniștrilor PSD care au demisionat. Ilie Bolojan: ,,Guvernul trebuie să funcționeze fără sincope. Vom trimite propunerile preşedintelui” Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 23 aprilie 2026, că a luat act de demisiile miniștrilor PSD, cărora le mulțumește pentru colaborarea din ultimele 10 luni. Prim-ministrul a spus că va trimite astăzi președintelui Nicușor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba Iulia: Albaiulienii, „pedepsiți” din nou de conducerea PNL a CJ Alba. Banii destinați municipiului, distribuiți prietenilor politici

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba Iulia: Albaiulienii, „pedepsiți” din nou de conducerea PNL a CJ Alba. Banii destinați municipiului, distribuiți prietenilor politici Conducerea PNL a Consiliului Județean Alba și președintele Ion Dumitrel îi „pedepsesc” și în acest an pe albaiulieni, luând din banii municipiului Alba Iulia și distribuindu-i prietenilor politici. 46,7 lei este alocarea financiară din bugetul județului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Miniștrii PSD au demisionat din Guvernul Bolojan: „Premierul nu mai poate revendica o majoritate parlamentară și, implicit, nici legitimitatea de a conduce Guvernul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Miniștrii PSD au demisionat din Guvernul Bolojan: „Premierul nu mai poate revendica o majoritate parlamentară și, implicit, nici legitimitatea de a conduce Guvernul” Miniștrii PSD au demisionat joi, 23 aprilie 2026, din Guvernul Bolojan, după ce social-democrații au votat luni seara retragerea sprijinului politic pentru premier. Anterior, Bolojan a anunțat că funcționarea ministerelor va fi […]

Citește mai mult