Poliţiştii din Alba vor fi alături de copii, de ziua lor – 1 Iunie
Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, organizează în perioada 28 mai – 6 iunie, activităţi cu caracter educativ-preventiv care se adresează copiilor.
Începând cu data de 28 mai a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Rutier, Poliţiilor municipale Alba Iulia, Aiud, Sebeş şi Poliţiei oraşului Cugir, precum şi reprezentanţii celor două instituţii partenere în proiect, vor fi în mijlocul şcolarilor şi preşcolarilor, la şcoli şi grădiniţe precum şi la Centrul de Informare şi Educaţie Rutieră din cadrul Palatului Copiilor din municipiul Alba Iulia, pentru a participa la diverse concursuri cu tematică rutieră, desene pe asfalt, îndemânare în conducerea bicicletei, concursuri de pictură şi colaje.
Programul acestor activităţi este următorul:
*MIERCURI 28 MAI 2014, între orele 11.00 – 13.00: „Patrule şcolare în acţiune” – Loc de desfăşurare: municipiul Sebeş; Grup ţintă: patrulele şcolare care activează la nivelul şcolilor din judeţul Alba; Condiţii de participare: patrulele şcolare înfiinţate conform regulamentului.
*JOI 29 MAI 2014, între orele 10.00 – 12.00: Concurs cu tematică rutieră pentru preşcolari „Micii Pietoni”; Loc de desfăşurare: Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12 Alba Iulia; Grup ţintă: preşcolari de la toate grădiniţele din municipiul Alba Iulia.
*VINERI 30 MAI 2014, între orele 10.00 – 12.00: Concurs de desene pe asfalt – preşcolari şi şcolari clasele I-IV „O lume de copii – o lume sigură!”; Loc de desfăşurare: oraşul Cugir; Grup ţintă: preşcolari şi şcolari clasele I-IV din oraşul Cugir; Condiţii de participare: copiii vor fi însoţiţi, obligatoriu, de cadre didactice.
*MIERCURI 04 IUNIE 2014, între orele 10.00 – 13.00: Expoziţie de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”; Loc de desfăşurare: Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud; Grup ţintă: grupele mari de la toate grădiniţele din municipiul Aiud.
*JOI 05 IUNIE 2014, între orele 9.00 – 14.00: Concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă!” – etapa judeţeană; Loc de desfăşurare: municipiul Alba Iulia; Grup ţintă: echipaje formate din elevi de gimnaziu şi elevi de liceu de la nivelul unităţilor şcolare din judeţul Alba; Condiţii de participare: regulamentul de participare la concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”
*VINERI 06 IUNIE 2014, între orele 9.00 – 12.00: Lecţie deschisă de educaţie rutieră „Ştiu să circul corect!”; Loc de desfăşurare: Centrul de informare rutieră, Palatul Copiilor din municipiul Alba Iulia; Grup ţintă: elevi clasele a IV –a de la toate şcolile din municipiul Alba Iulia precum şi preşcolari; Condiţii de participare: elevii vor fi însoţiţi, obligatoriu, de cadre didactice.
”Şi în acest an, copiii care vor participa la activităţile organizate, vor beneficia de premii constând în diplome, medalii, rechizite, articole sportive, jocuri şi dulciuri ce vor fi asigurate de Consiliul Judeţean Alba, partener tradiţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba în proiectele educative”, spune Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | 24 de ore de alergare pentru copiii cu autism: Doi tineri din Alba fac apel la solidaritate / „Împreună putem schimba viața unor copii”
24 de ore de alergare pentru copiii cu autism: Doi tineri din Alba fac apel la solidaritate / „Împreună putem schimba viața unor copii” Camelia Rotar și Denis-Ștefan Dan sunt doi dintre tinerii din Alba care vor participa la ediția 2026 a evenimentul sportiv cu scop caritabil „Autism24H”. În fiecare zi, există părinți care duc […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: De ce este necesară reluarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: De ce este necesară reluarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 30 iulie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se regăsește și un proiect de hotărâre privind eluarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății ”Alba […]
Asocierea dintre Alba Iulia și Ciugud pentru derularea transportului în comun: Ce se modifică și de ce
Asocierea dintre Alba Iulia și Ciugud pentru derularea transportului în comun: Ce se modifică și de ce Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 30 iulie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și două proiecte de hotărâri referitoare la asocierea dintre municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud pentru derularea transportului în […]






