Ziarul Unirea

Polițist din județul Alba, AGRESAT, AMENINȚAT și ÎNJURAT de un scandalagiu: „Ce-ți trebuie, mă p…”

Scandalagiu din Ighiu condamnat la închisoare cu suspendare după ce a amenințat un polițist

Agresiunea asupra unui polițist i-a adus unui localnic din Cugir o condamnare la 9 luni de închisoare. O primă decizie în acest caz a fost luată recent de un complet de la Judecătoria Aba Iulia, după mai bine de 5 ani de la comiterea faptei. Inculpatul B. Florin a fost trimis în judecată, în ianuarie 2018, pentru două infracțiuni de ultraj și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În final, magistratul a decis să îl achite pentru două dintre cele trei fapte și l-a condamnat pentru o faptă de ultraj.

Pedeapsa aplicată a fost suspendată din punct de vedere al executării, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani. Hotărârea instanței a fost contestată atât de persoana trimisă în judecată, cât și de către Parchet.

ELIT

În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului, s-a reținut în esență că în data de 26 ianuarie 2014, în contextul imobilizării sale și conducerii la sediul Postului de Poliție Ighiu pentru identificarea și luarea măsurilor legale ce se impuneau ca urmare a producerii de scandal public și refuzului de legitimare, a amenințat și a agresat fizic, lovind în mod intenționat cu piciorul pe un agent de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cauzându-i vătămări ale integrității corporale care au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, mai este acuzat că a adresat cuvinte jignitoare și injurii polițiștilor sosiți la fața locului pentru a restabili ordinea, tulburând astfel ordinea și liniștea publică. În ziua respectivă, doi agenți din cadrul Postului de Poliție Ighiu erau planificați să execute serviciul de patrulare între orele 16:00-24:00, pe raza comunelor Ighiu și Meteș, iar înainte de pleca unul dintre aceștia a mers la un magazin pentru a cumpăra anumite produse alimentare. În timp ce era la alimentară, polițistul a fost contactat telefonic de administratorul unui bar din apropiere, care i-a solicitat să se prezinte la unitatea sa pentru a interveni întrucât în bar se află o persoană ce părea a fi sub influența alcoolului pe care nu dorește să o servească cu băuturi alcoolice, acesta fiind recalcitrant și refuzând să părăsească barul.

Agentul de poliție s-a deplasat la barul respectiv constatând că acolo se afla persoana care a făcut sesizarea, dar și inculpatul B. Florin.

„Ce-ți trebuie, mă p…”

Acesta a refuzat să se legitimeze și a devenit recalcitrant și i-a adresat injurii polițistului de genul „ce-ți trebuie, mă p…”, după care a ieșit din incinta barului. Polițistul a ieșit din bar, cu intenția de a se întoarce la alimentara unde se deplasase inițial pentru a-și achiziționa produsele necesare, magazin lângă care își lăsase parcat și autoturismul personal. Lângă bar, pe partea opusă, se afla inculpatul B. Florin, care îl aștepta pe polițist și care în acele momente efectiv a început să-l ia la întrebări de genul că „ce-i trebuie”, că „este șmecher”, încercând să-l provoace, probabil pentru a-l putea ulterior lovi sau pur și simplu pentru a face scandal.

Polițistul nu a dat curs provocării și a luat decizia de a-l anunța și pe colegul său, având în vedere că era urmărit de scandalagiu. Când a ajuns la fața locului, al doilea agent i-a solicitat inculpatului să se identifice, moment în care acesta a devenit agresiv și s-a adresat în mod injurios. Având în vedere că inculpatul nu s-a supus somațiilor de a înceta scandalul și că acesta a continuat să se manifeste violent fizic și verbal, cei doi agenți de poliție, cu ajutorul martorului N., au procedat la încătușarea inculpatului și s-au deplasat astfel pe jos, aproximativ 700 m până la postul de poliție care se afla în imediata apropiere, deoarece la eveniment s-a intervenit fără autoturismul din dotare.

În timp ce era condus de către organele de poliție, inculpatul a continuat să manifeste același comportament nepotrivit și injurios, încercând să scape din prinsoarea acestora. Pe timpul deplasării, inculpatul a încercat să-i lovească pe ambii polițiști la nivelul membrelor inferioare și să le pună piedică, în mod nejustificat.

La un moment dat, bărbatul a reușit să se smucească din prinsoarea celor doi și să îl lovească pe unul dintre polițiști, punându-i piedică, agentul de poliție căzând pe asfalt. La fața locului au ajuns în scurt timp două ambulanțe.

Prima l-a luat pe agentul de poliție rănit la genuncchi, iar cea de-a doua l-a transportat pe inculpat la secția de psihiatrie. În prima fază, scandalagiul a fost amendat cu suma de 2.000 lei pentru nerespectarea refuz de legitimare, deranjarea ordinii și liniștii publice și refuzul de a părăsi localul. După trei ani a fost trimis în judecată și pentru comiterea infracțiunilor menționate.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419