Ştirea zilei

Poliția Animalelor, operațională până la sfârșitul anului. Marcela Vela anunță ZILE NEGRE pentru abuzatorii animalelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Marcel Vela a anunțat, joi, că până la sfârșitul anului dorește operaționalizarea Poliției Animalelor, în toate județele țării și a enumerat necesarul la primă mână pentru aplicarea Legii cu același titlu.

Petrecerea Divorțaților

„Având in vedere recenta inființare a poliției animalelor la nivelul MAI urmează să fie operaționalizate structurile. Vom demara procedurile de concurs pentru 86 de medici veterinari. Vor fi funcționari cu statut special. Avem în vededere achizitia a 42 de autoutilitare noi. Vor intra in dotarea politiei animalelor”, a explicat Vela.

Poliția animalelor, spune demnitarul, „va fi o structura distincta, vizibila, personalizată pentru public și în societate”.

”Am găsit in domnul Marius Chirca și fundația sa parteneri de nădejde, la fel ca și in domnul doctor Rugină. Pentru că e un moment important , in creionarea, construirea, adoptării acestei legi a poliției animalelor, mulțumesc sustinatorilor, pentru ca nu e doar un proiect de suflet al meu ci al multor români”, a mai spus ministrul de Interne.

El amintește că a anunțat acest proiect „de la începutul mandatului”.

„Vreau ca până la sfarsitul anului sa fie operațională această poliție a animalelor.

Marius Chirca, fondatorul unui ONG de profil care a susținut acest proiect, se arată optimist n privința noii strucuturi de poliție.

„Pentru mine e un nou inceput. Vreau sa mulțumesc domnului ministru pentru tot sprijinul. Stiu cat am indurat si de cate ori m-am lovit de autoritati. in incercarea de a schimba ceva. Asigur comunitatea iubitorilor de animale ca lucrurile merg spre bine…

Au fost discuții interminabile și vreau să asigur susținătorii și urmăritorii că ceva n bine se va schimba pentru animalele din România”.

Sursa: stiriprsurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă Tribunalul Alba a pronunțat vineri, 9 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!” Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 4–8 noiembrie 2026, evenimentul internațional „Voices in the Agora 2026”, o inițiativă derulată în cadrul programului european […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, a vorbit despre lucrările din următoarea perioadă care ar urma să aibă loc în Cetatea Alba Carolina, la scurt timp după ce au fost recepționate lucrările de […]

Citește mai mult