Poetul Ion Mărgineanu, distins cu medalia „Mihai Eminescu” de preşedintele Republicii Moldova

Recent, printr-un decret prezidenţial emis de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, mai mulţi scriitori moldoveni, precum şi scriitori de limbă română din România, Ucraina, Serbia şi Italia au fost distinşi cu ordine şi medalii de stat. Între aceştia s-a numărat şi poetul şi totodată scriitorul albaiulian Ion Mărgineanu, autor a peste o sută de cărţi de poezie, proză, teatru şi folclor, care a fost onorat de către preşedintele Moldovei prin acordarea uneia dintre cele mai importante distincţii culturale. Este vorba despre medalia „Mihai Eminescu”, ce i-a fost acordată poetului albaiulian pentru activitatea prodigioasă de creaţie şi contribuţia adusă la răspândirea şi cunoaşterea operei eminesciene, dar şi pentru contribuţia la apropierea culturală dintre România şi Republica Moldova. Această medalie a mai fost acordată scriitorilor Ion Beldeanu, Mircea Chelaru, Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Viorel Dinescu, Tudor Nedelcea şi Horia Zilieru (România), Vasile Tărâţeanu şi Vitalii Kolodi (Ucraina), Adam Puslojic şi Miljurco Vukadinovici (Serbia) şi Fanhese Jizell (Italia). În acest context este demn de amintit faptul că poetul albaiulian Ion Mărgineanu, alături de regretatul poet basarabean Grigore Vieru şi de academicianul Mihai Cimpoi, precum şi alţi câţiva oameni de cultură din Alba Iulia, bineînţeles cu sprijinul Primăriei Alba Iulia şi al Primăriei Chişinău a avut o contribuţie hotărâtoare (iniţiator principal) în deschiderea Bibliotecii „Alba Iulia” în capitala Moldovei, Chişinău (31 august 1998), precum şi în dotarea acesteia cu mii de volume de carte românească. Totodată, în urmă cu puţin timp (21 martie a.c.), alături de d-na Mioara Pop – directoarea Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Alba Iulia şi de d-nul Ioan Bâscă, publicist, consilier la CJ Alba, poetul Mărgineanu a luat parte la Ziua Mondială a Poeziei ce a fost marcată la Cernăuţi. Cu această ocazie a fost lansat Almanahul revistei SEPTENTRION literar – publicaţie a scriitorilor români din Cernăuţi, lansată tot de poetul Ion Mărgineanu, editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba. Graţie acestui gest frăţesc făcut de oamenii de cultură din Alba Iulia, de CJ Alba (editarea gratuită a almanahului) – fiecare participant la sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei a primit în dar câte un exemplar al acestei publicaţii, iar alte sute de exemplare au ajuns la şcolile cu predare în limba română din regiune. Asociaţia scriitorilor români din Cernăuţi i-a acordat scriitorului Ion Mărgineanu „Premiul de excelenţă pentru poezie”, iar „Casa Limbii Române” din Cernăuţi l-a gratulat cu „Diploma de recunoştinţă pentru contribuţia colaborărilor culturale dintre România şi Ucraina”.
După cum se ştie, poetul Ion Mărgineanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara, precum şi membru al Uniunii scriitorilor români din Republica Moldova şi Ucraina. De asemenea, activează în cadrul unor organizaţii şi asociaţii culturale din Bulgaria, Serbia, Franţa şi Italia. Scrierile sale au fost traduse în peste 10 limbi, printre care şi chineză ori thailandeză. Sincere felicitări şi mulţi ani şi de aici înainte pe tărâmul sacru al Limbii Române, domnule Ion Mărgineanu!
Tinu MATEŞ

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...