Rămâi conectat

Politică Administrație

PNL Alba Iulia: E normal ca în timp de criză să cheltuiești 100.000 de euro din bugetul local pentru 2 săptămâni de iluminat festiv?

Bogdan Presecan

Publicat

în

Potrivit consilierilor municipali ai PNL, bezna în care, chipurile, au lăsat Alba Iulia în urma respingerii proiectului de hotărâre de delegare prin concesionare a Serviciului de iluminat din municipiu, a fost pentru a nu se băga mâna prea adânc, ziua în amiaza mare, în buzunarul contribuabililor.

Consilierii liberali Călin Pleșa și Rareș Buglea au atacat astfel modul în care interpretarea primarului Mircea Hava, cum că cei care nu au votat adoptarea proiectului de hotărâre în ședința de coniliu local de marți au lăsat orașul în beznă, a fost preluată de presă și au explicat care sunt motivele reale care au stat la baza respingerii acestui contract.

În primul rând,  risipa banului public,  cum ar fi cheltuirea a 100.000 de euro pentru iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă, este inacceptabilă pentru liberali. Prețurile propuse de firma SC Flash Lighting Services SA București, cea care a câștigat licitația, ar fi semnificativ mai mari decât prețurile de pe piață. Suma destinată pentru iluminatul festiv de sărbători, pentru cei 10 ani de cât prevede contractul, este de 1.000.000 de euro, aproape cât suma destinată învestiților în rețeaua de iluminat pentru următorul deceniu, respectiv 1.600.000 de euro.

În plus, liberalii amintesc că și campania electorală pe care Mircea Hava, dând dovadă de un comportament de pirandă cu ochii peste cap”, a început-o deja, are un rol în această poveste.

“Având în vedere că sunt atâtea proiecte blocate în Alba Iulia, din cauza lipsei de finanțare sau cofinanțare, nouă ni s-a părut clar o mare risipă să cheltuiești o asemenea sumă pentru iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă. Noi am considerat și considerăm în continuare că suma este fabulos de mare pentru iluminatul public pe o perioadă de 2 săptămâni cât țin sărbătorile.

Noi am votat împotrivă și am cerut să se completeze la proiectul de hotărâre un amendament care să se precizeze clar, ca plata să se facă pe baza comenzilor date de primărie și să se factureze în consecință. Pentru că dacă nu firma care a câștigat această licitație poate să facureze cei 100.000 de euro și să îi justifice cu materialele folosite pentru iluminatul festiv.

Noi dorim iluminatul public pe care bigetul local și-l poate permite.

E normal ca în timp de criză să cheltuiești 100.000 de euro din bugetul local pentru 2 săptămâni de iluminat festiv pe străzile din Alba Iulia?”, a explicat Gabriel Pleșa.

 

Consilierul local Rareș Buglea a explicat că motivul pentru care suma se poate ridica pană la 100.000 de euro se datorează campaniei electorale în care Dorin Nistor, candidatul PDL la Camera Deputaților pe colegiul Alba Iulia, alături de Mircea Hava, au intrat deja, chiar înainte ca aceasta să înceapă în mod legal.

“Acest iluminat cu aprindere festivă, cu tot felul de sărbători o să fie în campania electorală. Și poate că ați văzut deja prin oraș că apar bannere cu domnul Dorin Nistor (candidat PDL la Camera Deputaților pe colegiul Alba Iulia) alături de Mircea Hava, care împreună probabil vor inaugura beculețele. Și noi am considerat că nu putem folosi o sumă atât de mare pentru o campanie electorală costisitoare și din bani publici pe deasupra.

Cred că cetățenii din Alba Iulia înțeleg de ce am propus ca această sumă de 100.000 de euro să fie mai mică iar iluminatul public nu neapărat mai modest, dar mai restrâns.

Domnul primar a interpretat-o altfel, că noi vrem să lăsăm orașul în beznă, dar cred că acest stil de a arunca pisica și de a exagera și modifica sensul cuvintelor s-a cam obișnuit și presa și cetățenii în ceea ce îl privește pe domnul primar. Nu ne sperie acest comportament de pirandă cu ochii peste cap – Vai rămânem în beznă!”  – nu e vorba de beznă, e vorba de un iluminat festiv de sărbători pe care noi îl vrem mai restrâns din punct de vedere al cheltuielilor pentru că sunt atâtea alte nevoi în oraș la ora actuală”, a atras atenția consilierul local Rareș Buglea.

Contractul de delegare prin concesionare a Serviciului de Iluminat Public din Municipiul Alba Iulia, aprobat prin HCL nr.2/2011 prevede o durată de 10 ani și o valoare totală de 2,8 milioane de euro fără TVA.

Societatea Flash Lightning Services face parte din grupul de firme Flash Group ce aparţine omului de afaceri Bogdan Gabriel Sandu.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea