PNL a depus, luni, o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta
„Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!” – se numește moțiunea de cenzură depusă de PNL luni, la Parlament, împotriva Guvernului.
În document, liberalii susțin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o națiune întreagă și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt „complicii” acestuia dacă îl susțin în continuare.
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc la ora 16,00 pentru a stabili calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.
„Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE, premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni”, arată liberalii în moțiunea de cenzură obținută de AGERPRES.
Ei subliniază că, prin susținerea lui Victor Ponta de către liderii coaliției, imaginea României va fi distrusă iremediabil.
„Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți?! Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta, folosiți-l.
E bun de ‘Hopa Mitică’ pentru PSD! Pentru România, însă, este doar un scaiete veninos care trebuie smuls înainte de a ne periclita orice perspective. Dacă sunteți alături de Ponta, sunteți complicii lui. Dar sunteți poate chiar mai vinovați ca el. Distrugeți iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitați-vă în presa internațională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupția sau care acceptă corupți la vârful celor mai importante instituții”, se menționează în texul moțiunii. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
