Politică Administrație

PNDR 2014-2020: Din mai se dă startul accesării fondurilor europene din noul Program pentru Agricultură şi dezvoltare Rurală

Bogdan Presecan

Publicat

în

Vești bune pentru fermieri și agricultorii din județul Alba!  Conducerea ministerului împreuna cu APDRP au decis în mod sigur că, începând cu luna mai, se va deschide prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 121 ,,Investiţii în exploataţii agricole’’. Valoarea  maximă eligibilă a proiectului  va fi de 2.000.000 euro pentru activităţi de producţie şi de 3.000.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ scurt de aprovizionare locală.

“Intensitatea sprijinului  nerambursabil va fi de de 50% şi va putea fi majorat cu până la 20% în anumite condiţii, însă rata maxima a sprijinului combinat nu poate depăşi 90% pentu investiţiilor realizate de tinerii fermieri până la 40 de ani şi investiţiilor colective realizate de cooperative şi grupuri de producători şi investiţiile în proiecte integrate care conduc la crearea unui lanţ scurt de producţie. Sumele vor fi acordate numai pentru achiziţii de maşini şi utilaje agricole”, a declarat domnu Nicolae Popa, director geneal adjunct al APDRP.

Concomitent cu lansarea aceastei  măsuri, vor beneficia de sprijinul acordat de UE şi fermele familiale, în condiţiile stabilite în anul 2012. Valoarea proiectelor privind fermele de familie finaţate este cuprinsă între 5.000 de euro şi 70.000 de euro, beneficiarii putând profita de proiectele tip pe fiecare sector de activitate  întocmite şi puse la dipozitia de MADR.

 “Pentru că timpul este foarte scurt, s-a făcut derogare ca documentele necesare, acordurile şi autorizaţiile solicitate să se întocmească după fişa măsurii şi ghidul solicitantului aprobate prin programul 2007 -2013. Se fac eforturi susţinute de către cei implicaţi în strategia PNDR 2014 -2020 ca în toamnă să se lanseze o noua sesiune pentru Măsura 123 ,,Sprijin pentru investiţii în procesarea, comercializarea produselor agricole”. Sunt bucuros ca avem posibilitatea să urgentăm accesarea fondurilor europene şi să venim în întâmpinarea cererilor beneficiarilor noştri fără nici un fel de amânare a perioadelor de depunere a proiectelor”, a mai declarat Nicolae Popa, directorul general adjunct al APDRP.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții PSD susține învestirea guvernului Veștea și își asumă gestionarea unor domenii cheie pentru redresarea economică și socială a țării. Consiliul Politic Național a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care […]

Citește mai mult