Politică Administrație

PMP Alba, 140 de membri noi, în ultimele trei săptămâni. Clement Negruț a dat liber la funcții

Ioana Oprean

Publicat

în

Clement Negruț a spus joi în cadrul unei conferințe de presă că, în ultimele trei săptămâni, 140 de persoane au intrat în PMP Alba, printre ei numărându-se și foști democrat liberali.

Petrecerea Divorțaților

Negrut01Deputatul a mai precizat că până la finele lunii aprilie vor fi organizate alegeri județene, iar PMP Alba așteaptă oameni noi, competenți, care să candideze. El a arătat că se vor organiza alegeri inclusiv pentru funcția de președinte.

Clement Negruț a precizat că noile veniri în partid au fost influențate în proporție de 90 la sută de faptul că Traian Băsescu a spus la Congresul PMP că va fi partenerul organizației.

PMP Alba a pierdut în urma alegerilor prezidențiale 70 de membri.

Organizația numără, în prezent, 1.300 de membri.

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult