Sport

Pleniceanu n-a prins lotul pentru Târgovişte

Dan HENEGAR

Publicat

în

O nouă surpriză oferită de antrenorul Stelian Gherman, care nu l-a inclus în lotul deplasat astăzi la Târgovişte pe mijlocaşul Alexandru Pleniceanu (24 ani), un titular incontestabil al liniei de mijloc. Integralist în 9 din cele 10 jocuri anterioare (absent numai cu UTA Arad din pricina unei accidentări), Pleniceanu evolua în zona centrală, alături de G. Petcuţ. „Nu e vorba de nicio pedeapsă sau de o lipsă de randament. Am considerat că e mai bine să-l odihnesc în acest meci, să încerc o rotaţie a jucătorilor„, a spus tehnicianul unirist. De asemenea, comparativ cu runda precedent, în efectiv au fost cooptaţi Bumbac, M. Tănasă, I. Stan şi D. Militaru, în detrimentul lui Negură, Schuller şi Potopea (ultimul fiind suspendat).

Petrecerea Divorțaților

„Domnul Gherman mi-a explicat raţiunea deciziei. Preferă să mă odihnesc acum pentru a fi proaspăt în partida de acasă cu Mureşul Deva. După minutul 70, în întâlnirea cu Luceafărul am resimţit o anumită stare de oboseală fizică. Suntem un grup de 6-7 jucători care am bifat majoritatea jocurilor„, a declarat Pleniceanu, autorul unui gol în acest sezon, în runda inaugurală cu CSM Rm Vâlcea. Gherman a mai afirmat că încă nu s-a decis asupra înlocuitorului, acesta având la îndemână mai multe variante de înlocuire, Ciofu, D. Militaru sau M. Oprea, prima soluţie fiind cea mai plauzibilă. În acelaşi timp există şi posibilitatea apelării la D. Militaru (jucător sub 21 ani), situaţie în care în locul lui Al. Giurgiu ar evolua C. Cornea.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]

Citește mai mult