Rămâi conectat

Editorial

Pionii şi regii corupţiei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru că românaşii au fost cuminţi în această iarnă, „păpuşarii” din Bucureşti le-au oferit în aceste zile un spectacol pe cinste. La comanda, „sus cortina!”, am avut şi noi posibilitatea să vedem cât de ingenioase, dar totodată grosiere, sunt metodele de a strânge loveaua drept şpagă la vămile noastre. Ăia de la Siret trânteau bancnotele într-o găleată, ca la nunta cu manelişti, fără număr, fără număr. Cei de la Stamora-Moraviţa, că ei e mai domni, cu „maneră”, doseau cărămizile de euroi într-o căciulă de blană ascunsă într-o gheretă. La ieşirea din tură se făcea „împărţeala”, „să ajungă la tot natul câte-o jumară”, vorba bănăţeanului. Nici nu era nevoie de un limbaj prea codificat pentru a se afla cine şi cât a cotizat într-o zi. „Colega, nu te văd bine astăzi, o să-ţi îngheţe scăfârlia. Vezi pe unde-i căciula de blană!” Mor de curiozitate să văd pe unde or strânge „atenţiile” cei de pe la Nădlac sau Borş, că pe acolo vânzoleala e mult mai mare. Mi-aş dori ca nu toţi să fie în aceeaşi „găleată” (sper ca băieţii de băieţi de la Siret să înţeleagă aluzia!) sau ce-ar însemna de pildă, „bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură!”, poate pe la Stamora Moraviţa este sinonim cu un avertisment, de nu chiar un preaviz…
Dacă ne amintim bine, cu ceva timp în urmă, a mai fost o astfel de lovitură de imagine, cu un autobuz de vameşi de la Otopeni. Şi cum cei anchetaţi atunci nu sunt nici până astăzi condamnaţi ori reabilitaţi, ne aşteptăm ca nici acum să nu rămână mare lucru după această acţiune, mai ceva ca celebra „Furtună în deşert!” Doar că acum, operaţiunea s-ar putea transforma într-o „furtună într-un pahar cu apă!” Un ins care câştigă, numai dând din cap când vrei să treci mai repede graniţa, câteva mii de euro pe azi, are şi cu ce să… „ungă” Justiţia.
Nu amploarea face să fie deosebite cazurile de astăzi, ci faptul că se prinde lumea că, într-o ţară dezorganizată, doar crima este cu adevărat organizată! Nu este loc de amatorism în sistemul şpăgar! Este şi mai comod pentru „lucrătorul” de jos să simtă deasupra capului protecţia şefului interesat, care la rândul lui, are protecţia celor mari, din moment ce, în general, astfel de posturi, precum o găinuşă cu ouă de aur, se plătesc. Aşa cum se plătesc şi înscăunările politice în cutare sau cutare funcţie.
Arestările de la Vama Siret n-au fost decât nişte minunate pisici Angora, cu clopoţei judiciari, ce trebuiau să-i pună-n gardă pe escrocii din celelalte vămi. Când i se oferă presei accesul la un eveniment spectaculos, cu autobuze de mascaţi şi elicoptere? Clar, atunci când este în interesul puterii „SĂ SE VADĂ!” Vă controlăm, ascundeţi dracului banii!”, pare să sune mesajul. Patrupedele şi-au zdrăngănit clopoţeii şi nu cred să nu fi sunat telefoanele: „Mă, vezi, înainte de arestări, să nu fie implicat şi careva din partidul nostru!”
Parafrazând nişte înţelepte versuri populare, putem scrie: „Peste puşculiţa mică, zace teşchereaua mare!” Teşchereaua mare de partid, bănuiam şi noi, dar acum se zice pe şleau, mai şade şi pe puşculiţele mici ale micilor escroci, bine organizaţi, aşa, să le meargă bine la toţi… Un nene lider de sindicat al poliţiştilor şi lucrătorilor din vămi, vorbea zilele trecute la televizor despre corupţi, intercalaţi ca piesele de şah pe un eşichier al crimei economico – financiare. Adică, cu pioni, nebuni, regi şi regine ale mega – hoţiei. Şi tot el recunoştea că, în România, „regele nu va fi prins niciodată!” Pentru că „regele” unei importante reţele, excelent organizată, nu este ales ca să-l înjuri la jumătatea mandatului, el este un fin psiholog, îşi asigură „spatele”, mituieşte sau „sponsorizează” politicienii.
A sosit în sfârşit vremea pentru a se sparge puşculiţele corupţilor. Şi atenţie, se vorbeşte pe faţă despre… puşculiţe corupte de partid. Băsescu riscă să arunce în aer toată tărăşenia. Mai mult, preşedintele se separă de toţi şi de toate. Pare să se desprindă chiar de PDL, partidul care s-a ridicat pe spinarea sa. Comandantul de petrolier se joacă din nou cu focul, pentru că puşculiţele de partid pot avea orice culoare, chiar şi portocalie. Tot trăgând cu tunurile asupra inamicilor, şeful statului riscă să-şi ucidă propriii ostaşi. Nu va fi nici o problemă, găseşte alţii…
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea