Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 70 de copii din Alba, ABUZAȚI sau exploatați, în primul trimestru al anului 2021. Câte cazuri de abuzuri sexuale s-au raportat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prin Legea nr. 497 adoptată de Parlamentul României în data de 28 decembrie 2006 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 10 ianuarie 2007, 5 Iunie a fost declarată Ziua împotriva violenţei asupra copilului în România, în scopul conştientizării şi prevenirii abuzurilor şi neglijării copilului în societatea românească.

Copiii au dreptul de a fi protejați pentru a nu fi victime ale abuzurilor în familie, școală sau în mediul public. Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși ori expuși aceștia cu repercusiuni severe asupra sănătății lor mentale și fizice.

În scopul prevenirii şi înlăturării situaţiilor de abuz, la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba funcționează linia telefonică – 0 800.82.00.10 – ”Telefonul Copilului”, în cadrul Serviciului de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic, migrație, repatrieri, violență domestică și prevenirea marginalizării sociale – Biroul de intervenție în regim de urgenţă în domeniul asistenței sociale. Linia funcţionează în regim permanent, 7 zile/săptămână, 24/24 ore, inclusiv în zilele de sărbători legale şi se constituie ca un serviciu de specialitate pe care copiii şi familiile din comunitate îl pot accesa în funcţie de nevoi şi pentru a semnala situaţiile de abuz, neglijare, exploatare, trafic, migraţie asupra unui copil.

În primul trimestru al anului 2021, la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba au fost înregistrate un număr de 115 sesizări privind cazuri/situaţii de abuz, neglijare, exploatare a copilului din care 74 de sesizări au fost confirmate, iar 41 de sesizări au fost infirmate.

Sesizări la DGASPC privind situaţii/cazuri de abuz, neglijare, exploatare – făcute de: Tipuri Număr total de sesizări Număr. de sesizări confirmate (nr. de cazuri) Număr de sesizări infirmate
1) Profesionişti a) Abuz fizic 3 1 2
b) Abuz emoţional 2 1 1
c) Abuz sexual 2 0 2
d) Neglijare 76 54 22
e) Exploatare prin muncă 1 0 1
f) Exploatare sexuală 1 1 0
Total (1) 85 57 28
2) Persoane fizice a) Abuz fizic 1 1 0
b) Abuz emoţional 1 1 0
c) Abuz sexual 1 0 1
d) Neglijare 23 13 10
f) Exploatare sexuală 1 1 0
Total (2) 27 16 11
3) Autosesizări (DGASPC) a) Abuz fizic 1 1 0
d) Neglijare 2 0 2
Total (3) 3 1 2
Total General (1+2+3) 115 74 41

După mediul de provenienţă, din cele 74 de situaţii/cazuri confirmate, 47 sunt din mediul urban şi 27 din mediul rural:
Tipuri Cazuri Urban Rural
a) Abuz fizic 3 2 1
b) Abuz emoţional 2 2 0
c) Neglijare 67 42 25
d) Exploatare sexuală 2 1 1
Total 74 47 27

După distribuţia pe sexe, situaţia este următoarea:
Cazuri de: Masculin Feminin
a) Abuz fizic 1 2
b) Abuz emoţional 1 1
c) Neglijare 30 37
d) Exploatare sexuală 0 2
Total 32 42

Aceste abuzuri au avut loc:
Cazuri de: Familie Unităţi de învăţământ Alte locaţii
(în comunitate)
a) Abuz fizic 3 0 0
b) Abuz emoţional 0 1 1
d) Neglijare 67 0 0
f) Exploatare sexuală 2 0 0
Total 72 1 1

Pentru toate sesizările, specialiştii DGASPC Alba au făcut verificări în vederea stabilirii veridicităţii aspectelor semnalate, întocmind un raport de evaluare iniţială, atât copilului cât şi familiei. În cazurile confirmate, în funcţie de gradul de pericol în care se afla copilul, s-a hotărât menţinerea copilului în familie şi acordarea unor servicii de reabilitare (consiliere psihologică, asistență/consiliere juridică, terapie comportamentală, reintegrare sau orientare şcolară, servicii medicale) sau preluarea din familie și instituirea unei măsuri de protecţie specială, respectiv pentru 12 copii s-a dispus plasamentul în regim de urgență prin dispoziția directorului general, iar pentru 9 copii s-a dispus plasamentul prin hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Alba sau prin instanță.

Semnalarea suspiciunii sau a situaţiei de abuz, neglijare, exploatare şi a oricărei forme de violenţă se poate face de către copilul victimă sau de orice persoană care intră în contact cu acesta, în mediul familial, comunitar sau profesional. Această persoană poate fi: un părinte sau alt membru al familiei; o rudă; un vecin sau un cunoscut al familiei; o altă persoană martor; profesionişti din sistemul de sănătate publică (medici de familie, asistente medicale comunitare, mediatori sanitari, medici pediatri, etc.) şi din sistemul de educaţie (educatori, învăţători, consilieri şcolari, profesori, psihopedagogi, mediatori şcolari etc.); preoţi; personal din alte instituţii/organizaţii care vin în contact cu copiii, inclusiv din serviciile organizaţiilor neguvernamentale; personalul SPAS (lucrători sociali comunitari, asistenţi sociali sau persoane cu atribuţii în asistenţa socială); profesionişti din mass-media, iar personalul DGASPC se poate autosesiza ca urmare a vizitelor efectuate în zonele cu risc.

Protejarea copiilor de orice formă de violență este un drept fundamental, garantat de Convenția 5 cu privire la Drepturile Copilului, precum și de alte tratate și standarde cu privire la drepturile omului, iar sesizarea/raportarea cazurilor de violență este extrem de importantă pentru viața unui copil.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea