Actualitate

Peste 7 milioane de lei, INVESTIȚI în Alba pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, în 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Alba a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de 16 kilometri, valoarea totală a acestor investiții fiind de peste 7 milioane de lei.

Cele mai importante proiecte de investiții ale companiei Delgaz Grid s-au derulat la la Alba Iulia, Sebeș, Biia și Cugir.

În municipiul Alba Iulia au fost derulate proiecte de investiții pe străzile: Vasile Goldiș, Sava Henția, Drăgășani, Bucovinei, Vasile Alecsandri, Bujorului, Pârâului (Micești) și Calea Labului (Micești), rețeaua de gaze naturale fiind înlocuită pe o lungime de circa 6 km. În localitatea Biia au fost înlocuiți aproape 4 km de conducte și branșamente iar la Sebeș peste 3 kilometri pe străzile: Zăvoiului, Plevnei, Câmpului, Cloșca, Arini, Tineretului, Crângului și Crișan. La Cugir au fost înlocuiți circa 1,3 km de conducte de gaze naturale, alte lucrări de modernizare fiind desfășurate la Laz și la Lancrăm.

Tot anul trecut, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Alba a fost extins cu circa 9,5 km pentru racordarea de noi consumatori.

Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an, în județul Alba fiind programate investiții de 4,5 milioane de lei pentru înlocuirea a circa 12,5 km de conducte și branșamente în mai multe localități. Cele mai importante lucrări de investiții sunt programate la Bărăbănț (6km), Alba Iulia (3km) și Sebeș (2km).

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de circa 2,5 miliarde de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare Persoanele care adoptă un copil în România pot beneficia, în condițiile legii, de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile pe care le realizat. Perioada de acomodare poate ajunge până la […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit Economia României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu primele trei luni ale anului, în timp ce datele pentru primul semestru indică o contracție economică. Potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de […]

Citește mai mult

Actualitate

Platforma TollRo nu funcționează: CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați din cauza problemelor ”tehnice” cu rovinieta 

Ioana Oprean

Publicat

în

Platforma TollRo nu funcționează: CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați din cauza problemelor ”tehnice” cu rovinieta Reprezentanții CNAIR au anunțat vineri, 9 octombrie 2026, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”. Conform sursei citate, este vorba despre un incident tehnic temporar, iar echipele tehnice […]

Citește mai mult