Actualitate

Peste 600 de copii au trecut pragul subunităților ISU Alba, în săptămâna ”Școala Altfel”. Atracția principală, ”o tură” cu ambulanța SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul programului educaţional „Şcoala altfel”,  porţile subunităţilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU “Unirea”al jud. Alba au fost larg deschise, în perioada 26 – 30 martie 2018, pentru toţi copiii de la instituţiile de învăţământ din judeţ, care au dorit să cunoască mai multe despre activitatea pompieriilor militari.

Petrecerea Divorțaților

De-a lungul celor cinci zile, peste 600 de elevi au trecut pragul subunităţilor din cadrul ISU Alba, având ocazia să afle cât mai multe lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către pompieri pe timpul situațiior de urgență.

Copiii prezenţi au primit informaţii, adecvate vârstei şi nivelului lor de cunoştinţe, despre performanţele autospecialelor, tipurile de misiuni la care participă, categoriile de substanţe de stingere şi folosirea lor.

Atracţia a fost, de departe, „o tură” cu ambulanţa SMURD, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. Elevii au vizitat, pe rând, interiorul ambulanţei, unde li s-a explicat, din partea paramedicilor care o deservesc, rolul şi amplasarea echipamentelor de salvare, apoi au avut ocazia să folosească, din mers, staţia de amplificare.

Alte „echipe” de mici pompieri au folosit furtunurile cu apă ale autospecialelor pentru stingerea unor incendii imaginare.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult