Actualitate

Peste 40.000 de locuințe date în folosință în primele nouă luni din an, mai multe decât în perioada similară a anului trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărul locuinţelor date în folosinţă în primele nouă luni ale anului 2018 s-a ridicat la 40.378, cu 1.006 mai multe faţă de perioada similară din 2017, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, în trimestrul al treilea din 2018, au fost date în folosinţă 17.363 de locuinţe, în creştere cu 1.048 locuinţe, faţă de trimestrul 3 din 2017. Pe medii de rezidenţă, în trimestrul III 2018, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (62,4%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul III 2018, faţă de trimestrul III 2017, numărul locuinţelor terminate a crescut atât din fondurile private, cât şi din fondurile publice cu 882 de locuinţe, respectiv cu 166 locuinţe.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului locuinţelor terminate, înregistrată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti – Ilfov (+606 locuinţe), Centru (+441), Sud – Vest Oltenia (+409), Nord – Est (+207) şi Sud – Muntenia (+98). Scăderi au avut loc în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud – Est (-406 locuinţe), Nord – Vest (-275) şi Vest (-32 ).

În primele trei trimestre, au fost date în folosinţă 40.378 locuinţe, în creştere cu 1.006 locuinţe, faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017.

Pe medii de rezidenţă, între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2018, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 58,3% din total. Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada de referinţă, faţă de cea corespunzătoare a anului precedent, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 1.283 de locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fonduri publice a scăzut cu 277 locuinţe.

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord – Vest (+725 locuinţe), Sud – Vest Oltenia (+435), Vest (+268), Sud – Muntenia (+212) şi Centru (+148).

O scădere a numărului de locuinţe terminate s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Bucureşti – Ilfov (-402 locuinţe), Nord – Est (-351) şi Sud-Est (-29).

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Actualul Guvern ne-a promis că va redresa economic România, deoarece este bolnavă. Dar medicul i-a aplicat un tratament care i-a agravat și mai tare boala

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Actualul Guvern ne-a promis că va redresa economic România, deoarece este bolnavă. Dar medicul i-a aplicat un tratament care i-a agravat și mai tare boala Economistul Radu Georgescu susține că economia României s-a deteriorat puternic după măsurile fiscale adoptate de Guvern în august 2025 și la începutul anului 2026. El afirmă că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un moț, conf. univ. dr. Ion Cârja, în fruntea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un moț, conf. univ. dr. Ion Cârja, în fruntea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția Un moț, conf. univ. dr. Ion Cârja, va conduce Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.  Marți, 14 aprilie 2026, în ședința comună a Comisiei pentru cultură și media și a Comisiei pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România de minivacanța de 1 Mai 2026: Frig, ploi și episoade de instabilitate în mai multe judeţe din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România de minivacanța de 1 Mai 2026: Frig, ploi și episoade de instabilitate în mai multe judeţe din țară ANM a publicat la începutul săptămânii prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni (20 aprilie – 18 mai 2026), iar estimările indică o perioadă neobișnuit de rece la final de aprilie, urmată […]

Citește mai mult