Peste 350 de tineri din Alba, în programul Google „Generația Tech”: „Credem că putem forma din Alba Iulia un viitor centru de tehnologie”
Peste 350 de tineri din Alba, în programul Google „Generația Tech”: „Credem că putem forma din Alba Iulia un viitor centru de tehnologie”
Peste 1.000 de tineri din Alba Iulia, Oradea şi Piatra Neamţ, între 15 şi 24 de ani, au aplicat pentru programul „Generaţia Tech”, susţinut de Google, iar aceia care vor fi selectaţi după prima lună de parcurs vor învăţa timp de un an competenţe digitale.
Iniţiatorii proiectului apreciază că România are „o capacitate extraordinară” în IT, care ar putea fi „distribuită” şi în oraşele mici, nu doar în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.
„Derulăm un proiect naţional, în care lucrăm cu tinerii să înveţe competenţe digitale, competenţe de viitor. (…) ‘Digital Nation’ se concentrează pe oraşe medii şi creăm centre de tehnologie astfel încât tinerii să poată să înveţe aplicat şi să lucreze pentru antreprenorii din regiune. Există companii extraordinar de mari şi cu o viziune foarte puternică în care tinerii noştri pot să lucreze, nu doar în Bucureşti. Noi, văzând această oportunitate, IT-ul și optimizare SEO, fiind la îndemâna foarte multor tineri, am venit aici, ne aducem mentorii, îi avem parteneri pe cei de la Google şi credem că putem forma din Alba Iulia, de exemplu, un viitor centru de tehnologie, mai ales că Alba Iulia are un avans pe partea de smart city, pe partea de oraş inteligent. Noi considerăm că generaţiile tinere care vor învăţa să lucreze bine cu tehnologia pot adăuga o accelerare a acestui fenomen, iar România are capacitate extraordinară la nivel IT şi putem să o distribuim, să nu mai fie doar în trei oraşe, Bucureşti, Cluj şi Iaşi, ci să o distribuim în mai multe”, a declarat marţi seara, la deschiderea programului „Generaţia Tech” la Alba Iulia, fondatorul „Digital Nation”, Paul Apostol.
El a menţionat că, pentru primul an, proiectul-pilot se derulează în Alba Iulia, Oradea şi Piatra Neamţ, urmând ca anul viitor să se extindă în alte minimum cinci oraşe, tot din zona medie, care încă nu au fost selectate. „Au aplicat 12 oraşe în primul an, am ales trei, iar pentru următorul an au prioritate oraşele care au aplicat deja”, a precizat Apostol.
Potrivit acestuia, din Alba Iulia s-au înscris în program 350 de tineri, „un număr destul de bun pentru primul an”, iar la nivel naţional, peste 1.000.
„Avem o lună de ‘selecţie naturală’, în sensul în care vom vedea chiar după prima lună de parcurs câţi vor şi rămâne pentru cele 12 luni, dar la drum plecăm cu puţin peste 1.000 de tineri în cele trei oraşe”, a spus Paul Apostol.
El a afirmat că tinerii intră într-un proiect de 12 luni, lucrând în competenţe digitale, şi anume, arhive electronice, calendar, folosirea e-mailului în context profesional etc.
„O a doua specializare este programarea, vor învăţa să creeze site-uri, să creeze programe, algoritmi, să lucreze cu bază de date şi, de la începutul anului, aducem o nouă specializare – marketing modern -, companiile din Alba să poată să-şi facă reclamă pe facebook, să poată să aibă o strategie de social media etc. Aceşti tineri pot aduce o abordare modernă în businessul local şi regional. Avem începute parteneriate cu mediul de afaceri local şi aducem proiecte, microproiecte, pentru ca ei să lucreze chiar cu beneficiari din regiune, să lucreze pentru companiile locale care spun ‘uite, eu am nevoie de o arhivă electronică, să îmi gestionez documentele’ şi atunci noi dăm acest exerciţiu în cadrul programului. Ce echipă reuşeşte să producă un prototip care să fie suficient de valoros pentru antreprenori – putem derula mai departe un program ori de angajare cu acel antreprenor, ori un proiect de colaborare”, a explicat fondatorul „Digital Nation”.
La Alba Iulia, programul va continua cu specializări noi. „Putem vorbi, poate, de robotică, de lucruri de care e nevoie la nivel regional”, a mai spus Apostol.
În viitorul apropiat, într-un spaţiu din cetatea din Alba Iulia va fi dezvoltat un hub, spaţiu în care vor fi mutate activităţile fizice, offline.
Investiţia totală în primele 12 luni în „Generaţia Tech” este de 500.000 de dolari şi este posibilă datorită unui grant pe care Google.org îl oferă „Digital Nation”.
sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate
Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate Persoanele care și-au închis balconul apartamentului nu vor plăti impozit dublu, așa cum prevede Codul Urbanismului pentru lucrările fără autorizație, însă trebuie să „intre în legalitate”, a explicat, vineri, […]
VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului
Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]
Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou”
Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou” Proiectul care vizează comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape: comasare voluntară până la 1 martie 2027, apoi o comasare pe care ar […]
