Peste 30 de taximetriști din Alba și trei șoferi care efectuau transport de persoane fără autorizație, sancționați de polițiști
La data 20 decembrie, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român Alba, au organizat o acţiune ce a avut ca scop verificarea modului în care este respectată legalitatea transportului de persoane în regim taxi precum şi combaterea transportului ilegal de persoane.
Au fost verificate 72 de taximetre, iar pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.750 lei, din care 29 taximetriştilor, iar 3 conducători auto care au fost depistaţi efectuând transport de persoane, fără a deţine autorizaţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează”
Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează” Primăria Municipiului Alba Iulia a primit Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, distincție acordată pentru implicarea în restaurarea și punerea în valoare a Cimitirului Eroilor din municipiu, joi, 17 septembrie 2026. […]
FOTO | Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului
Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Compartimentului de Poliție Canină din cadrul Serviciului Criminalistic, […]
17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni
17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni Joi, 17 septembrie 2026, se desfășoară operațiunea COUNT, parte a campaniei europene ROADPOL SAFETY DAYS, care are ca obiectiv ca nicio persoană să nu își piardă […]