Perspectivele Fabricii de Arme Cugir
Prezent la o recentă reuniune de bilanţ a Sindicatului „Apărarea” Cugir, preşedintele FNS „Solidaritatea-Metal”, Gheorghe Sora a făcut câteva declaraţii referitoare la situaţia actuală şi perspectiva de dezvoltare a Fabricii de Arme Cugir. În opinia liderului „Solidaritatea-Metal”, sindicat afiliat la CNS „Cartel Alfa”, din care face parte şi „Apărarea” Cugir, societatea de armament ar avea perspective deosebite dacă s-ar elimina anumiţi factori care din păcate îi influenţează negativ activitatea.
Gheorghe Sora s-a referit la situaţia datoriilor istorice care apasă ca o piatră de moară asupra activităţii fabricii şi care lăsate în cârca acesteia va face să fie tot mai greu, indiferent câte contracte şi comenzi ar avea de realizat. Potrivit acestuia, toate aceste datorii se vor adăuga iar practica a demonstrat că cine are cel mai mult de lucru va acumula şi cele mai mari datorii. Şi totul pleacă de la faptul că produsul se vinde sub preţul de producţie. „Cred că este nevoie de o lege, nu anuală ci permanentă, în legătură cu fondurile pe care statul român va trebui să le aloce pentru menţinerea acestei societăţi speciale. Pentru că preţul cu care se vinde o armă nu-l negociază nici directorul fabricii din Cugir, nici cel de la Romarm. Este un preţ politic negociat de statul român. Dacă aceste două aspecte sunt cât mai repede rezolvate, Fabrica de Arme va deveni competitivă”, a precizat d-l Sora. În ceea ce priveşte oportunitatea angajării de personal productiv la Fabrica de Arme, în contextul dublării numărului de contracte, liderul „Solidaritatea” a spus: „Cred că din cauza unei debandade legislative există dificultăţi legate de acest demers al creării de noi locuri de muncă la Fabrica de Arme şi nu numai. Spre exemplu, anul trecut s-a dat un ordin ca la unităţile cu capital de stat să nu se mai facă angajări. Şi atunci în ce situaţie îl pui pe liderul de sindicat Ioan Neagu, care bate la toate uşile să aprobe angajări, dacă legislaţia interzice acest lucru? Este o situaţie care trebuie cât mai rapid rezolvată dacă vrem să facem producţie şi să onorăm contractele încheiate cu parteneri străini, colaboratori serioşi şi care aşteaptă la rândul lor, ca şi noi să fim serioşi”. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Inflația continuă să CREASCĂ: Prețurile de consum au urcat cu 9,9% în septembrie 2025 față de anul trecut. Creșteri semnificative la: fructe, cafea sau lapte
Inflația continuă să crească: prețurile de consum au urcat cu 9,9% în septembrie 2025 față de anul trecut. La ce produse s-au înregistrat creșteri semnificative În luna septembrie 2025, preţurile de consum au înregistrat o creştere uşoară faţă de luna august, indicele preţurilor de consum fiind de 100,36%. De la începutul anului, rata inflaţiei a […]
Județul Alba, pe locul doi în Regiunea Centru la exporturi și importuri. Ce poziție ocupă la nivel național, având ca parteneri principali Germania și Italia
Județul Alba, pe locul doi în Regiunea Centru la exporturi și importuri. Ce poziție ocupă județul la nivel național, având ca parteneri principali Germania și Italia? Județul Alba se situează pe locul doi în Regiunea Centru în ceea ce privește exporturile și importurile, potrivit unor date transmise de Direcția Regională de Statistică Alba. Cu o […]
7 noiembrie 2025 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la sărbătorirea a 106 ani de existență
7 noiembrie 2025 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la sărbătorirea a 106 ani de existență În 2025, Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia aniversează 106 de ani de existență, iar cu această ocazie, vineri, 7 noiembrie, va fi organizată ”Ziua Porților Deschise” pentru elevii de gimnaziu. ,,Colegiul […]