Rămâi conectat

Ştirea zilei

Perioada indemnizaţiei de copii, redusă la un an. Suma rămâne aceeaşi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame, fără să fie afectată valoarea indemnizaţiei, modificări care nu vor fi aplicate şi beneficiarilor actuali, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc.
Limita minimă a indemnizaţiei va rămâne astfel, în ambele cazuri, la 600 de lei, iar limita maximă la 3.400 de lei. Viitoarele mame vor putea sta şi în al doilea an în concediu de creştere a copilului, dar fără plată, şi vor beneficia de o primă lunară de 500 de lei dacă se întorc la muncă oricând în perioada celui de-al doilea an în care pot opta pentru acest concediu neplătit. Mamele aflate deja în concediu vor beneficia de actuala indemnizaţie, aflată în plată, pentru perioada de doi ani.
„Începând cu anul 2011, situaţia va fi următoarea: durata indemnizaţiei – un an; valoarea indemnizaţiei – la fel ca şi acum, minim 600 de lei, maxim 3.400 de lei; primă de reîntoarcere de 500 de lei; concediu fără plată, ca posibilitate, pe parcursul celui de-al doilea an, cu menţiunea că oricând părintele care se întoarce la muncă, până la epuizarea celor 24 de luni, primeşte prima de 500 de lei. Pentru cei care vor intra sub incidenţa indemnizaţiei, adică pentru copiii care se vor naşte în 2011, de atunci valoarea indemnizaţiei va fi aceeaşi ca şi acum, dar durata va fi de un an, cu posibilitatea de a merge între 12 şi 24 luni cu concediu fără plată. Oricând în această perioadă de timp, părintele care se întoarce la muncă, primeşte o primă de întoarcere de 500 lei pe lună”, a spus Boc.
Potrivit premierului, în prezent se află în plată 198.000 indemnizaţii de creştere a copilului. Modificările au fost decise, luni, de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.
„Am luat această decizie pentru ca, pe de-o parte, să nu-i afectăm pe cei care sunt astăzi în situaţia de a avea îndemnizaţia de creştere a copilului în derulare, iar în al doilea rând ca să pregătim, în 2011, un program coerent al Guvernului, în parteneriat cu autorităţile locale, pentru construcţia de creşe, să adoptăm legislaţia în Parlament cu privire la bone, în al treilea rând să transformăm, acolo unde este posibil, unele spitale în creşe astfel încât numărul acestora să poată fi suficient pentru cererea cu insistenţă pe piaţă în privinţa creşelor şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea legislaţiei care vizează tichetele de creşă. Cu alte cuvinte, pe parcursul lui 2011 se va crea infrastructura necesară astfel încât, începând cu anul următor, să poată exista locuri suficiente în creşă pentru copiii care vor veni acolo în urma deciziei părinţilor de a se reîntoarce la muncă sau la sfârşitul celor douăsprezece luni de concediu care vizează creşterea copilului”, a spus Boc.
Liderii coaliţiei au convenit, duminică seară, ca perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului să fie menţinută la doi ani. Discuţia finală urma să aibă loc luni dimineaţă, pentru a fi stabilit şi noul cuantum al indemnizaţiei, conform unor surse din coaliţie.
La şedinţa de luni dimineaţa a coaliţiei a sosit însă şi preşedintele Traian Băsescu, iar surse oficiale au declarat că şeful statului le-a spus membrilor coaliţiei că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie menţinută la doi ani şi a sugerat că această durată ar trebui redusă la un an.(M.F.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE | TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 60 de ani a DECEDAT după ce a fost prins sub un tractor, lângă terenul de fotbal din Unirea

Ziarul Unirea

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 60 de ani a DECEDAT după ce a fost prins sub un tractor, lângă terenul de fotbal din Unirea Un incident grav a avut loc miercuri după-masa, în localitatea Unirea, unde o persoană a rămas prinsă sub un tractor. Secția de pompieri Aiud intervine în localitatea Unirea, lângă terenul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Accident în Alba Iulia: Impact între o ambulanță SMURD și un BMW pe strada Cloșca

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între o ambulanță SMURD și un BMW pe strada Cloșca Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 11.00, pe strada Cloșca din municipiul Alba Iulia.  În evenimentul rutier au fost implicate o ambulanță SMURD și un autoturism marca BMW. DIn primele informații, șoferul BMW-ului ar fi ieșit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Rețelele de apă și canalizare extinse pe alte două străzi din Petrești: Licitație pentru atribuirea contractului de lucrări

Lucian Daramus

Publicat

în

Rețelele de apă și canalizare extinse pe alte două străzi din Petrești: Licitație pentru atribuirea contractului de lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire a contractului de lucrări necesare pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Fagului și Cireșului din Petrești. Valoarea contractului propus este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea