Opinii - Comentarii

11 octombrie – Ziua Școlii Ardelene. 270 de ani de la inaugurarea primelor școli cu predare în limba română din Transilvania

Ioana Oprean

Publicat

în

11 octombrie – Ziua Școlii Ardelene. 270 de ani de la inaugurarea primelor școli cu predare în limba română din Transilvania

Ziua Şcolii Ardelene este marcată în fiecare an la data de 11 octombrie, este o sărbătoare publică, fiind instituită prin Legea nr.93 din 2014. Manifestarea este dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale şi politice promovate de mişcarea cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană. La 11 octombrie 1754, Petru Pavel Aron, episcopul greco-catolic al Bisericii Române Unite cu Roma, a emis decretul de înfiinţare, la Blaj, a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor, numite de el „fântânile darurilor”.

Şcoala Ardeleană a constituit primul nucleu iluminist din cultura română, o mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, favorizată şi de unirea mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolică, în urma căreia a luat naştere Biserica Română Unită cu Roma. Mişcarea, care susţinea emanciparea oamenilor prin educaţie şi cultură, era îndrumată, politic şi cultural, de operele istorice şi filologice ale lui Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Şincai (1754-1816), Petru Maior (1756-1821) şi Ion Budai-Deleanu (1760-1820), minţi strălucite, erudiţi, savanţi de talie europeană, poligloţi, toţi cu studii teologice, filosofice şi de drept canonic la Roma şi Viena.

Cel mai important document al Şcolii Ardelene, memoriul „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae” (1791, 1792), a fost trimis împăratului Leopold al II-lea, prin care se cerea recunoaşterea românilor din Transilvania ca naţiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau în componenţa Imperiului Habsburgic. Principalele centre culturale în care s-au manifestat reprezentanţii Şcolii Ardelene au fost la Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş, Orăştie şi Năsăud.

Şcoala Ardeleană a marcat profund procesul de modernizare a societăţii româneşti, stimulând gândirea istorică şi lingvistică, şi contribuind la formarea conştiinţei de unitate naţională a românilor. Din punct de vedere cultural, Şcoala Ardeleană a avut un rol important în stimularea studiului istoriei şi limbii române, a dezvoltării ştiinţelor naturii şi învăţământului, având meritul de a fi pus bazele cercetării ştiinţifice, a etnogenezei şi a istoriei românilor şi a limbii române, creând un climat favorabil dezvoltării literaturii şi a artelor. Influenţa Şcolii Ardelene a fost resimţită de cercurile culturale din Moldova şi Muntenia pe întreaga durată a veacului al XIX-lea, stimulând cercetarea istoriei şi promovarea limbii române şi contribuind la consolidarea conştiinţei unităţii naţionale.

Proiectul de lege privind instituirea zilei de 11 octombrie ca Ziua Şcolii Ardelene a fost adoptat de Senat, la 19 noiembrie 2013, şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 3 iunie 2014. Preşedintele României a promulgat Legea nr. 93 privind instituirea zilei de 11 octombrie ca Ziua Şcolii Ardelene la 1 iulie 2014. În această zi, potrivit Legii nr.93, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări culturale dedicate acestei zile, în limita alocaţiilor bugetare. Totodată, reprezentanţii societăţii civile, persoanele fizice sau juridice, organizaţiile neguvernamentale pot sprijini material sau logistic organizarea manifestărilor dedicate acestei sărbători, conform http://www.legex.ro/.

Iniţiativa acestui proiect legislativ a aparţinut deputatului bihorean Adrian Miroslav Merka, reprezentant al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, la care au aderat apoi mai mulţi parlamentari. În expunerea de motive se arată că „de-a lungul istoriei şi a formării statului român a fost esenţial aportul modului de gândire occidental (…) precum şi al ideologiilor filosofice, politice şi culturale din Europa vestică. Un rol fundamental în promovarea acestor idei culturale şi politice l-a avut mişcarea ideologică şi culturală cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană. Elitele româneşti ardelene ale secolului au contribuit la fundamentarea unei construcţii identitare a naţiunii române moderne.”

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Pensia minimă 2026. Cât este indemnizația socială pentru pensionari, cine beneficiază și ce trebuie să știe românii

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine beneficiază și ce schimbări sunt în vigoare Pensia minimă garantată 2026 sau indemnizația socială. Toate informațiile actualizate despre indemnizația socială pentru pensionari Deși este cunoscută de majoritatea românilor drept pensie socială sau pensie minimă garantată, denumirea oficială este indemnizație socială pentru pensionari. Aceasta nu este o pensie separată, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Când începe școala în septembrie 2026. Data oficială și calendarul anului școlar 2026-2027

Unirea Ziarul

Publicat

în

Când începe școala în luna septembrie 2026. Data oficială și calendarul anului școlar 2026-2027 Când începe școala în luna septembrie 2026? Potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației, elevii din România revin în bănci luni, 7 septembrie 2026. Noul an școlar 2026-2027 este organizat, la fel ca în anii anteriori, pe module de învățare și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

1 august 1917: Bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române în Primul Război Mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

1 august 1917: Bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române în Primul Război Mondial După zile de lupte crâncene, tranșee spulberate de artilerie și atacuri la baionetă, una dintre cele mai importante victorii românești din Primul Război Mondial își încheia prima mare pagină. Bătălia de la Mărăști, desfășurată în […]

Citește mai mult