Ştirea zilei

Pensii SPECIALE câștigate în instanță de trei foști parlamentari de Alba. Soluția magistraților

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii SPECIALE câștigate în instanță de trei foști parlamentari de Alba. Soluția magistraților

Magistrații Tribunalului Alba au dat câștig de cauză celor trei foşti parlamentari de Alba care au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaţilor şi Senatului, solicitând instanţei să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de luna februarie 2021.

Astfel, marți, 31 ianuarie, Tribunalul Alba a admis cererea de chemare în judecată a celor trei și a obligat cele două camere ale Parlamentului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii PEREŞ ALEXANDRU, POPA NICOLAE şi PUSTAI – ALBA DUMITRU, în contradictoriu cu pârâții: PARLAMENTUL ROMÂNIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR şi SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR, PARLAMENTUL ROMÂNIEI – SENATUL şi SECRETARUL GENERAL AL SENATULUI şi în consecinţă :

Anulează Ordinul nr. 807/10.03.2021 de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind pe dl. Popa Nicolae, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor. Anulează Ordinul nr. 398/02.03.2021 de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza Legii nr. 96/2006, privind pe dl. Pustai Alba Dumitru, emis de Secretarul General al Senatului.

Anulează Ordinul nr. 221/02.03.2021 de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza Legii nr. 96/2006, privind pe dl. Pereş Alexandru, emis de Secretarul General al Senatului. Obligă Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, către reclamantul Popa Nicolae .

Obligă Parlamentul României – Senatul şi Secretariatul General al Senatului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, către reclamanţii Pustai Alba Dumitru şi Pereş Alexandru”, se arată în soluția pe scurt a instanței.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În prima fază Tribunalul Alba şi-a declinat competenţa de judecată a procesului civil, dosarul ajungând la Curtea de Apel Alba Iulia de unde s-a întors din nou la Tribunal pentru soluționare.

Popa Nicolae a fost deputat în legislaturile 1996 – 2000 şi 2004 – 2008, fiind membru în mai multe partide politice, ultimele fiind ALDE şi PNL. Pereş Alexandru este cel mai longeviv parlamentar de Alba, acesta fiind ales senator din partea PD şi apoi PNL în patru legislaturi, în perioada 2004 – 2020 şi deputat în alte două, în perioada 1996 – 2004.

În total, Pereş a fost parlamentar timp de 24 de ani. Acesta a pierdut şi cel mai mult la pensie, respectiv circa 12.100 de lei lunar. Pustai Dumitru a fost senator UNPR în legislatura 1992 – 1996.

Pensiile speciale pentru foştii parlamentari au fost desfiinţate în luna februarie 2021 prin larga majoritate a actualilor deputaţi şi senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, iar UDMR nu a votat). Conform unei situaţii de la începutul lui 2021, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an. Calculate în funcţie de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaţilor variau între 2.131 de lei şi 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei şi 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activităţii politice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir UM Cugir a lansat, vineri, 27 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a unei stații de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pentru platforma […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un albaiulian a participat la căutările pentru fetițele dispărute din Târnăveni: „Am fost sunat să ajut și nu am ezitat”. Povestea salvării Rebecăi și Melisei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un albaiulian a participat la căutările pentru fetițele dispărute din Târnăveni: „Am fost sunat să ajut și nu am ezitat”. Povestea salvării Rebecăi și Melisei Călin Liviu Pădurean, un albaiulian, a participat la căutările pentru Rebeca și Melisa, fetițele dispărute din Târnăveni. Bărbatul a explicat că, la scurt timp după dispariția fetelor, a primit mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | Cruzime fără margini în Alba: Câine bătut fără milă cu biciul de stăpân și copiii acestuia, până a rămas paralizat, la Câlnic. ,,Puteți oare să vă imaginați o asemenea imagine?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cruzime fără margini în Alba: Câine bătut fără milă cu biciul de stăpân și copiii acestuia, până a rămas paralizat, la Câlnic. ,,Puteți oare să vă imaginați o asemenea imagine?” Un caz de o cruzime ieșită din comun a fost semnalat în satul Câlnic din județul Alba. Un câine a fost bătut cu biciul fără […]

Citește mai mult