PENSII 2025 | Ce se întâmplă cu ”mica recalculare” a pensiilor: Procesul, tot la stadiul de primire a adeverințelor. Când își vor primi pensionarii banii
PENSII 2025 | Ce se întâmplă cu ”mica recalculare” a pensiilor: Procesul, tot la stadiul de primire a adeverințelor. Când își vor primi pensionarii banii
Recalcularea pensiilor din România a fost finalizată cu o întârziere de aproape nouă luni, însă sunt mulți vârstnici nu au primit nici acum deciziile. Întârzieri sunt şi la mica recalculare, în urma căreia un milion de pensionari ar trebui să primească bani în plus pentru sporuri, ore suplimentare sau prime.
Recalcularea trebuia să fie finalizată încă din septembrie anul trecut. Casa de Pensii s-a împiedicat însă în dosarele complexe şi deteriorate. Pentru cei 130.000 de foşti agricultori, procesul s-a încheiat în urmă cu doar câteva zile. Aceştia au venituri cu peste 29% mai mari. Chiar şi aşa, mulţi seniori nu au primit încă deciziile.
Casele de pensii sunt încă în etapa primire a documentelor în cazul „micii recalculări”, așa că pensionarii care au depus deja documentele, neluate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei, mai au de așteptat până la finalizarea întregului proces.
Citește și: PENSII 2025 | Cine beneficiază de puncte de stabilitate la calculul pensiei. Precizările Casei de Pensii

Întârzieri și la mica recalculare: banii vor fi plătiţi retroactiv
Întârzieri sunt și la mica recalculare care adăuga la veniturile seniorilor sporurile orele suplimentare primele, al 13-lea salariu și acordul global. Aceasta trebuia să fie finalizată la începutul lunii martie, însă sistemul informatic este în teste. Angajații caselor de pensii au verificat adeverințele depuse de seniori, iar cele neconforme au fost respinse.
Casa Naţională de Pensii transmite că banii vor fi plătiţi retroactiv. „Vom asista iarăşi la o suprasolicitare a bugetului României, cel puţin pe termen scurt va fi nevoie de bani împrumutaţi. Dobânda plătita e foarte mare, ne convine nouă pe moment, dar nu o să ii convină generaţiei viitoare, care va trebui să plătească consumul nostru actual”, spune Dan Schwartz, expert fiscal.
Condiția ca pentru aceste venituri lunare să se fi achitat contribuția mai sus-menționată este obligatorie, un amănunt de care pensionarii nu țin totdeauna cont atunci când depun la ghișeu diverse acte, spun reprezentanți din sistem.
Ce venituri se valorifică la determinarea punctajelor lunare
Nu toate sumele încasate în perioada activă pot fi luate în calcul pentru a fi valorificate la determinarea punctajelor lunare, este mențiunea pe care reprezentanții CJP o fac constant. Veniturile care ar putea aduce un plus la pensie, dovedite cu documente, sunt următoarele:
• formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
• premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
• al treisprezecelea salariu;
• formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;
• indemnizațiile de muncă nenormată;
• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.
Nu există o dată limită pentru depunerea acestor adeverințe care atestă aceste tipuri de venituri nevalorificate, ci acestea se pot depune oricând, cu mențiunea că drepturile recalculate se vor acorda cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea însoțită de documentele amintite.
Reprezentanții instituției nu pot în schimb să avanseze o dată de la care recalcularea va începe efectiv, întârzierile având mai multe cauze, printre acestea implementarea unor programe informatice specifice, care s-a făcut greoi, acestea nefiind disponibile în totalitate, numărul mare de solicitări venite deodată, acestea necesitând un timp mai îndelungat pentru verificarea și soluționarea fiecărei cereri, dar și faptul că noile modificări legislative impun proceduri suplimentare, care necesită un timp mai mare pentru implementare.
Aproximativ 1.000 de români au fost angajaţi de Casa de Pensii pentru procesul de recalculare. Contractele lor au fost prelungite până la finalul lunii mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
