Actualitate

PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale

Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări.

Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, începând cu anul 2035 femeile urmând să iasă la pensie la 65 de ani, la fel ca bărbații.

În ce privește pensia anticipată, legea prevede un sistem de penalizare, în funcție de perioada care ar fi rămas până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Astfel, noua lege a pensiillor prevede că pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5, precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5.

Citește și: Pensii 2024 | Pensionarii care vor lua o pensie mai mică, deși au muncit mai mult – inechități în noua lege a pensiilor

La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, ale OUG nr. 163/2020 precum și ale art. 6 alin. (2) și alin. (3) din prezenta lege.

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută mai sus nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate precum și adăugarea perioadelor prevăzute la art.58 alin (2).

Cine poate ieși mai devreme la pensie, fără penalizare

Cu toate acestea, există o categorie de pensionari care poate ieși mai devreme la pensie, fără a fi penalizată. Potrivit Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, este vorba despre bărbații care au împlinit 60 de ani, dar care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani.

Citește și: Pensii 2024 | Ce este indicele de corecție și cum ar putea să crească pensia. Precizările făcute de șeful Casei Naționale de Pensii Publice

”Pensia anticipată se poate lua atunci când ai stagiul complet de cotizare și te poți pensiona anticipat în două situații:

Dacă ai 40 de ani de stagiu contributiv poți să te pensionezi anticipat fără nicio penalizare. Altfel spus, dacă ești bărbat, iar limita de vârstă este de 65 de ani, dacă ai 40 de ani de stagiu de cotizare, poți ieși la pensie la 60 de ani. Fără nicio penalizare, cu toate drepturile”, a explicat ministrul Muncii, la Antena 3.

Pe de altă parte, de pensie anticipată pot beneficia și românii care au un stagiu de cotizare de 35 de ani, însă aceștia vor fi penalizați.

”De asemenea, pentru pensia anticipată, dacă ai 35 de ani stagiu contributiv, ceea ce este obligatoriu pentru a te pensiona anticipat, poți ieși la pensie anticipat scăzând penalizarea de la 30% cât era pe vechea lege, la o penalizare de 24%, cât este pe noua lege”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

Prin urmare, ieșirea mai devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august 2024.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

S.O.S. va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan. Diana Șoșoacă: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul”

Ioana Oprean

Publicat

în

S.O.S. va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan. Diana Șoșoacă: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul” Diana Șoșoacă a anunțat joi, 7 mai 2026, că partidul S.O.S. România va iniția procedura politică și constituțională pentru destituirea lui Nicușor Dan din funcția de președinte al României. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe Facebook, în […]

Citește mai mult

Actualitate

7 mai 2026 | RESTRICȚII de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Reparații la carosabil

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚII de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Reparații la carosabil Traficul este restricționat joi, 7 mai 2026, între orele 7.00 și 20.00, pe Autostrada A1, la Miercurea Sibiului.  Se execută lucrări de reparații suprafețe carosabile. Banda 1 și banda de urgență sunt restricționate pe calea 2 (sens Sebeș-Sibiu). Se circulă îngreunat pe banda 2 a […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul, în prăbușire în România: Scădere comparabilă cu cea din pandemie, accentuată continuu de la începutul lui 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul, în prăbușire în România: Scădere comparabilă cu cea din pandemie, accentuată continuu de la începutul lui 2026 Consumul românilor continuă să scadă, pentru a opta lună consecutiv, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) joi, 7 mai 2026. Datele INS arată că volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, ajustat în […]

Citește mai mult