Pensie de 28 000 de lei pentru Bogdan Licu, viitor judecător constituțional, ieșit la pensie din funcția de procuror
Pensie de 28 000 de lei pentru Bogdan Licu, viitor judecător constituțional, ieșit la pensie din funcția de procuror
Prim-adjunctului procurorului general, Bogdan Licu (52 de ani), se va pensiona începând cu data de 10 iunie din funcția de procuror, pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituțională. Potrivit unor surse din sistemul judiciar, acesta va avea o pensie de 28.000 de lei.
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 10.06.2022, a domnului DIMITRIE – BOGDAN LICU, prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (unanimitate)”, potrivit unei decizii adoptate marți.
În data de 3 mai, Camera Deputaților l-a votat pe Bogdan Licu cu o largă majoritate pentru postul de judecător la Curtea Constituțională.
Licu (propus de PSD) a primit 208 voturi pentru, Cristi Danileț (propus de USR) a primit 59 de voturi, iar Ioan Sabău-pop (propus de AUR) a primit 34.
Bogdan Licu, actual procuror general adjunct, a fost acuzat de mai multe plagiate. A plagiat atât lucrarea de doctorat susținută la Academia SRI, după cum a demonstrat ziarista Emilia Șercan, cât și o carte, potrivit investigației ziaristului Sorin Semeniuc.
Ulterior, Licu a renunțat la titlul de doctor.
La audierile din Parlament, Bogdan Licu a susținut că a ”făcut” două dosare de impact în spațiul public, în care au fost trimiși în judecată doi torționari din închisorile comuniste. Rechizitoriile arată, însă, că ambele anchete au fost efectuate de alt procuror, Denisa Cristodor.
În timpul audierilor de la Camera Deputaților, Bogdan Licu a încercat să explice notele mici obținute la Facultatea de Drept de la universitatea particulară Spiru Haret prin faptul că a muncit de la 18 ani.
”Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani. Tatăl meu a decedat când eram mic și am făcut facultatea trebuind să-mi întrețin familia”, a spus Licu
Licu a obținut media 7,54 la licență, iar media anilor de studii din facultate a fost 7,08.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”
Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica
Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]
