Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

PDL umileşte cadrele medicale din Spitalul Judeţean Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

A devenit o “obişnuinţă” să criticăm PDL pentru dezastrul pe care îl provoacă în România. Din păcate. Nu trebuie însă să ne şi obişnuim cu toate aberaţiile pe care aceşti indivizi le provoacă. Mai ales dacă e vorba de sănătatea noastră şi de spitalele noastre.

În data de 02.11.2011, la Consiliul Judeţean s-a desfăşurat în mod ilegal un aşa-zis examen al tuturor asistenţilor şefi de secţie pe spital. Acest examen este total ilegal conform Legii 95/2006, privind reorganizarea spitalelor. Este un examen făcut pentru „unii”, un examen care ocoleşte nu numai legea – dar şi bunul simţ şi logica elementară.

Conform legii şi pentru că aşa e normal şi firesc, asistenţii şefi trebuie să dea examen cel mult în cadrul spitalului, acolo unde îşi fac meseria şi unde e locul lor de muncă. În nici un caz la Consiliile Locale sau la Consiliul Judeţean! Ce să caute un cadru medical acolo?!? E efectiv aberant! Este prevăzut doar că la spitale care au peste 400 de paturi, să fie un post de „Director îngrijiri” (sau altfel spus, asistent şef pe spital) care ar trebui să dea examen pentru acest post la Primăriile locale sau, după caz, la Consiliul Judeţean.

            Oamenii din spital sunt contrariaţi şi şocaţi. Pe lângă chestiunea legală, subiectele au fost şi ele aberante pentru că s-au referit la legislaţie şi nu la actul medical. Cum ar veni, domnii de la Consiliul Judeţean se aşteaptă ca în spital să fim trataţi cu legi, nu cu pricepere medicală. Cadrele medicale spun că şi felul în care aceste subiecte au fost corectate a fost cu „dedicaţie”, pentru că ar fi fost corectate la virgulă, după un „şablon” în care cine greşea şi o virgulă era depunctat.            În plus, se pare că nici un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică nu fost prezent.

            Luni,  7.11.2011, va avea loc un alt concurs la fel de stupid, pentru ocuparea a 9 posturi vacante (pe perioadă determinată) de asistente medicale, care vor avea loc tot la Consiliul Judeţean, deşi în aceeaşi Lege 95 se spune că managerul spitalului organizează concurs de ocupare a posturilor vacante, nicidecum autorităţile locale. La Consiliul Judeţean sau în primării se organizează concursuri doar pentru funcţii de conducere. Poate că după ce au desfiinţat spitale, cei din PDL simt acum o remuşcare şi au de gând să transforme Consiliul Judeţean într-un veritabil spital, la câte concursuri organizează acolo! Mai mult, se pare că şi medicilor şefi de secţie li se pregăteşte acelaşi tratament peste câteva săptămâni.

            Va fi interesant cine îi va evalua pe medici, cine se va simţi capabil să se creadă Dumnezeu şi în medicină. Asta dacă nu cumva medicilor nu le vor fixa ca tematică de examen legislaţia rutieră sau literatură pentru clasa a 8-a, caz în care însuşi preşedintele Consilului Judeţean, Dumitrel, ar putea fi şef de Comisie.

            Toate aceste întâmplări tragice pentru noi toţi arată ce înseamnă „reforma statului” despre care partidul disperat după funcţii, PDL, ne tot vorbeşte. Ne arată de ce s-au chinuit să schimbe tot felul de legi şi să facă tot felul de reorganizări, pentru nimic altceva decât ca România să le stea la dispoziţie, în genunchi dacă se poate. Plăcerea diabolică a acestor comunişti pe stil nou este să vadă oamenii de valoare umiliţi, cu mâna întinsă la uşa partidului (PDL), cerşind să fie lăsaţi să îşi facă meseria.

Florin Roman, vicepreşedinte  PNL ALBA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea