Patrioţi şi trădători

Democraţia înseamnă nu numai pluralism politic, alegeri libere, sentinţe în justiţie ci mai ales dreptul cetăţeanului de a spune ceea ce gândeşte şi crede fără niciun fel de represiuni pentru opiniile sale. Din acest punct de vedere, toţi cetăţenii ar trebui să fie egali şi nimeni să nu fie mai presus de lege sau mai prejos, inclusiv preşedintele ţării. Mai ales el, preşedintele Traian Băsescu are dreptul şi libertatea, chiar obligaţia de a spune lucrurilor pe nume. Şi cred că această atitudine fortifică însăşi noţiunea de cetăţenie, spre deosebire de cinismul şi ipocrizia unor politicieni care una zic şi alta fac. Ori, din acest punct de vedere, că ne place ori nu ne place, preşedintele nostru a fost şi este o voce care spune ceea ce gândeşte, fapt ce a deranjat nu o dată oameni politici sau de afaceri foarte puternici, vorbind deschis împotriva lor şi chiar denunţându-i uneori.
În acest context, afirmaţia preşedintelui că şi el ar fi ordonat trupelor româneşti să treacă Prutul în iunie 1941, mi se pare una corectă, în spiritul adevărului şi în raport cu istoria noastră atât de zbuciumată şi de tragică, şi nu cu aceea a imperiului de la Răsărit, a Moscovei în speţă, unde a stârnit reacţii vehemente şi a fost aspru criticată. Dar ce ar fi vrut Moscova să spună Băsescu că Basarabia este pământ rusesc! Ceea ce ar fi însemnat un mare neadevăr şi o mare minciună istorică. Basarabia a fost şi este pământ românesc ocupat în 1812 de Rusia, revenită la patria mamă în 1918, odată cu Marea Unire şi apoi răpită în 1940, în urma nedreptăţii care s-a făcut de către Hitler şi Stalin, care ne-au schimonosit istoria şi ne-au ciuntit ţara, căci tot ei s-au înţeles şi în cazul cedării Transilvaniei de Nord Ungariei fasciste. Deci, în 1941, trupele române erau îndreptăţite să treacă Prutul. Nu însă şi Nistrul, o greşeală la fel de istorică pentru care mareşalul Antonescu avea să plătească cu vârf şi îndesat, aşa cum au plătit toţi românii, cei care au crezut într-o Românie puternică, aşezată în vatra Daciei străbune. Antonescu a fost şi rămâne însă un mare patriot din stârpea lui Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Horea ori Ceauşescu. Aşa că ruşii nu au de ce să fie supăraţi. Noi ar trebui să fim supăraţi dacă ne gândim la cât rău au făcut acestei ţări cei care ne-au eliberat de nazişti ca să ne ocupe ei şi să ne jefuiască după chipul şi asemănarea unui alt rapt istoric, ce ne-a lăsat săraci pe vecie şi mă refer aici în special la Tezaurul României ce zace în depozitele de la Kremlin. Să supărăm deci sau să nu supărăm Rusia, după 70 de ani sau să ne purtăm cu ei tot ca nişte slugi, ca nişte pupincurişti, aşa cum ne îndeamnă în declaraţiile lor unii politicieni sau membri ai societăţii civile şi lideri de opinie ce cred că numai lingându-i în fund pe ruşi ne va merge mai bine! În mod sigur ne va merge mai bine dacă ne vor da înapoi Tezaurul, îşi vor retrage trupele din Transnistria şi vor retroceda României Basarabia, pe care tot ei şi comuniştii lor au proclamat-o independentă, ca o manevră împotriva dreptului poporului român la hotarele lui istorice.
Iată de ce cred că acum, când am ales să fim ţară NATO şi membră a Uniunii Europene, când am optat deci pentru o altă cale istorică pe care am mers de 2000 de ani, nu mai putem sta în poziţie de drepţi faţă de nimeni şi mai ales faţă de cei care l-au pus la punct atât pe mareşalul Antonescu, cât şi pe Regele Mihai. Pentru că trebuie spus, apropo tot de o afirmaţie a preşedintelui Traian Băsescu, cum că abdicarea fostului suveran a fost un act de trădare, că tot Stalin, împreună cu Churchill au pus la cale, la 10 octombrie 1944, vânzarea României sovieticilor. Cei doi au împărţit atunci dominaţia celor două puteri în Balcani, astfel ca, în România, Rusia să aibă 90 la sută, iar Anglia şi America 10 la sută, în Grecia, Marea Britanie să aibă 90 la sută şi Rusia 10 la sută, în Bulgaria, Rusia să aibă 75 la sută iar Anglia în înţelegere cu SUA, 25 la sută iar în Iugoslavia şi Ungaria s-a mers pe fifty-fifty, 50% – 50%. Se poate observa că din toate ţările cedate de Churchill ocupaţiei sovietice, doar România figura cu un procent care ilustra o dominaţie totală a Uniunii Sovietice. Odată stabilit acest lucru, armata sovietică şi-a făcut treaba cu vârf şi îndesat, astfel că rând pe rând, în România au căzut toate redutele rezistenţei anticomuniste, iar Regele Mihai a fost şi el victima trădării lui Churchill şi Stalin. Culmea este că în timp ce i se pregătea debarcarea, Regele Mihai se găsea tocmai în Anglia, la Londra, unde în perioada 12 noiembrie – 20 decembrie 1947 a participat la nunta Reginei Elisabeta şi unde cu toate încercările sale nu a găsit nicio uşă deschisă pentru a salva, în ceasul al doisprezecelea, democraţia şi tronul monarhiei. Nimeni nu l-a primit însă nici măcar în audienţă, căci interesul poartă fesul şi în cazul (sau mai ales) caselor regale. Aşa că nu întâmplător, ajuns la vârsta senectuţii, Regele Mihai a hotărât să o lase mai moale cu vechile rădăcini regale şi a proclamat instituţia sa drept Casa Regală a României. Mi se pare o decizie înţeleaptă dacă avem în vedere faptul că atunci când am avut mai mare nevoie de ea monarhia britanică ne-a tras-o, lăsându-ne în mâna ruşilor! A fost poate cea mai mare trădare a României şi a Regelui Mihai! Un destin tragic identic cu al poporului român şi al marilor săi conducători, mereu trădaţi! Să sperăm că nu urmează Traian Băsescu!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI