Curier Județean

Parte din Spitalul Cugir, renovat din donaţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, conducerea Spitalului Orăşenesc Cugir a inaugurat patru saloane care au fost modernizate şi dotate ca urmare a donaţiilor făcute de locuitorii Cugirului.   Este vorba de două saloane din cadrul secţiei de Pediatrie şi două saloane ale secţiei de Ginecologie

Petrecerea Divorțaților

 Inaugurarea a fost făcută de managerul spiatalului Cristian Simu în prezenţa primarului Adrian Teban, a viceprimarului Rodica Florea şi a subprefectului Cornel Murg. Au mai participat la eveniment consilierul judeţean Mihai Nicuşor şi consilierii locali Emil Muntean, Aurel Păştină, Mircea Trifan, precum şi personalul medical al unităţii.

Lucrările pentru reabilitarea acestor spaţii au demarat în urmă cu o lună şi au presupus recompartimentarea şi înlocuirea uşilor, geamurilor, pardoselii, amenajarea de grupuri sanitare,precum şi finisaje pentru asigurarea funcţionalităţii spaţiilor destinate pacienţilor.  Investiţia a fost posibilă în urma organizării de către USL Cugir , a unui spectacol caritabil – „Dau şi eu pentru spitalul meu”, prin care au fost strânse fonduri de 6.627 lei, cărora  li s-au adăugat 1.000 de euro din partea unei firme, precum şi diferite sponsosorizări în materiale de construcţii.

Primarul Cugirului Adrian Teban a declarat că investiţia realizată din banii cetăţenilor completează eforturile administraţiei locale de modernizare şi dotare a unităţii medicale din oraş. „Sunt mulţumit că am reuşit să demonstrăm că împreună putem schimba în bine soarta acestei unităţi medicale de care depinde sănătatea noastră, a tuturor cugirenilor. Spitalul Orăşenesc Cugir nu este al primăriei, nici al direcţiei de Sănătate Publică, ci este al oamenilor din oraş. Este mesajul pe care am dorit să-l transmitem prin actiunea caritabilă pe care am organizat-o şi care a făcut posibilă această investiţie pe care am inaugurat-o astăzi.”a mai spus edilul cugirean

La rândul său subprefectul Cornel Murg a apreciat  demersul de la Cugir ca un exemplu  că se poate ca prin mobilizarea autorităţilor şi a cetăţenilor să se dea o faţă nouă unităţilor medicale şi activităţilor care se desfăşoară în cadrul acestora.”În ceea ce mă priveşte voi continua să susţin  unitatea medicală din Cugir şi nu numai, ci şi din celelalte localităţi ale judeţului, mai cu seamă acolo unde spitalele  au fost închise. Vom încerca să le redeschidem şi să redăm accesul oamenilor la serviciile medicale de care au atâta nevoie”(N.I.T.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]

Citește mai mult