Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia îşi suspendă activitatea cu publicul, câte 3 ore pe zi, până pe 8 martie
La data de 04.03.2019, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia s-a întrunit Adunarea Generală a procurorilor pentru dezbaterea şi exprimarea unui punct de vedere referitor la O.U.G. 7/2019 pentru modificarea Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004, adoptată în şedinţa de guvern din data de 19.02.2019.
În urma consultării procurorilor prezenţi în cadrul Adunării Generale, aceştia au decis în unanimitate următoarele:
1. Exprimarea dezacordului cu privire la modul de adoptare a O.U.G. nr. 7/2019 şi modificările aduse Legii nr. 303/2014, Legii nr. 304/2014 şi Legii nr. 317/2004 prin O.U.G. nr. 7/2019, cu excepţia celor care vizează măsurile temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (art. 1 – 12 din actul normativ);
2. Delimitarea faţă de poziţia publică a Asociaţiei Procurorilor din România, asociaţie în cadrul căreia niciunul dintre procurorii acestei unităţi de parchet nu este membru;
3. Însuşirea revendicărilor şi declaraţiilor de principiu formulate de Asociaţia „Forumul judecătorilor din România” prin apelul adresat Adunărilor Generale ale Judecătorilor şi Procurorilor la data de 22.02.2019;
4. Suspendarea activităţii cu publicul începând cu data de 05.03.2019 până la data de 08.03.2019, inclusiv, în intervalul orar 08:00-11:00, cu excepţia cauzelor în care se apreciază că există caracter urgent (prelungirea dreptului de circulaţie, ordine de protecţie, măsuri preventive).
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării
Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]