Pandurii Tg. Jiu 2 – AFC Unirea 1924 Alba Iulia 0-1 (0-0), Selagea a transformat un penalty | „Alb-negrii”, la a doua victorie consecutivă și gură mare de oxigen!
AFC Unirea 1924 Alba Iulia a obținut întâiul succes extern din retur, în deplasarea de la Rovinari, în care a învins echipa secundă a prim-divizionarei Pandurii Tg. Jiu, scor 1-0 (0-0), unicul gol fiind marcat de Selagea (50, penalty).
„Alb-negrii”, în premieră în acest sezon au legat două victorii la rând și, cu 19 puncte, au ieșit din zona minată a ierarhiei, ajungând pe locul al 11-lea, la egalitate cu Pandurii 2.
Și dacă după primele trei runde, formația condusă de Adorian Himcinschi deținea „lanterna roșie”, fără a învinge, acum s-au strâns două victorii la rând, finalul jocului de la Rovinari găsindu-i pe uniriști în inferioritate numerică, B. Ștef fiind eliminat în minutul 90+1.
*Adorian Himcinschi: „Mă bucur că am legat două victorii la rând”
„Mă bucur pentru acest succes, pentru că am legat două victorii și că putem alinia o formulă extrem de tânără. Aceste rezultate pozitive ne dau încredere în viitor. Ne așteaptă două meciuri foarte grele și sunt convins că le vom face față. N-a fost ușor, Pandurii a avut 3-4 jucători de la prima echipă, dar ne-am apărat exact și am ieșit pe contră de fiecare dată când am avut ocazia. Băieții au făcut un efort considerabil, penru care mErită toate felicitările și sper în continuare în jocuri convingătoare„, a declarat Adorian
*A debutat Tat în Liga a 3-a!
În minutul 90+3, Cătălin Suciu a avut o intevenție extraordinară, prin care a salvat victoria, respingând un șut trimis din 6 metri. Unirea Alba Iulia a început cu 6 jucători Under 19, Suciu, Scrob, B. Ștef, Iacșa, An. David și F. Morar, pe parcurs mai intrând alți tineri precum Davidaș, Tat, Onacă și Schiau (terminând partida cu 6 juniori în teren).
În acest meci a debutat în Liga a 3-a și Daniel Tat, la nici 17 ani, acesta înlocuindu-l pe F. Morar.
În minutul 50, căpitanul oaspeților Ciprian Selagea a transformat un penalty, obținut după un fault asupra lui G. Toma. La pauză, remiză albă, după un joc echilibrat, fără prea multe oportunităţi, disputat între cele două careuri.
„Sunt convins că vom lega mai multe rezultate pozitive. Astăzi am jucat foarte bine tactic, ne-am apărat bine, am părut o echipă matură și am punctat într-una puținele ocazii pe care le-am avut. Trebuie să conștientizăm că ne vor aștepta două meciuri foarte grele, cu Național Sebiș și Performanța Ighiu, și în același timp, să gestionăm foarte bine acest moment”, a declarat Mihai Dăscălescu.
Cea mai mare situație i-a aparținut lui Davidaș (35), scăpat singur s-a încurcat în balon, acesta înlocuindu-l pe S. Culda, accidentat (33)
În runda precedentă, „alb-negrii” au reuşit să obţină prima victorie din 2017, sub comanda lui Adorian Himcinschi şi au nevoie de puncte, întrucât în etapa viitoare vor juca un meci dificil, la Galtiu, cu Naţional Sebiş.
În distribuţia gazdelor sunt 4 jucători de la prima echipă, D. Popescu (ex-Metalurgistul Cugir), Brînzan, Dănăricu şi Dodoi.
Cele două echipe sunt despărţite de 3 puncte în clasament, iar o victorie a uniriştilor ar însemna un nou pas important în lupta pentru evadarea din subsol.
Echipe de start: *Pandurii: D. Popescu – Brînzan, David,Ilina, Goşa – Dănăricu, Cioiu, Scurtu, Gruia, Dodoi, Dumitru; rezerve Jianu, Dragu, Vodă, Negrescu. Antrenor Cristi Popovici.
AFC Unirea: Căt. Suciu – B. Ştef, Scrob, G. Toma, Ad. Matei – Al. Giurgiu, Selagea – F. Morar (74, Tat), S. Culda (33, Davidaș; 57, Schiau), S. Iacşa – An. David (90, Onacă); rezerve Petric, M. Oprea, Joldeş. Antrenor Adorian Himcinschi.
Din distribuţia oaspeţilor absentează Ioani, N. Rus şi Goguţa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup în diferend cu vizitatorii!
Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup – diferend cu vizitatorii! În Seria 1, iarăși o etapă cu goluri multe, liderul Sportul Câmpeni a stat, asftel că urmăritoarele Hidro Mecanica Șugag și Dacic Blandiana s-au apropiat […]
