Ştirea zilei

Până și coloșii se sting! MIRCEA LEPĂDATU a trecut la cele veșnice. „Pentru mine profesia de jurnalist este Regina căreia i te-ai subordonat pe viață”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Până și coloșii se sting! MIRCEA LEPĂDATU a trecut la cele veșnice. „Pentru mine profesia de jurnalist este Regina căreia i te-ai subordonat pe viață”

Un colos și colosal jurnalist al Hunedoarei și României pășește astăzi în Împărăția Cerurilor. Directoul Mesagerului Hunedorean ne părăsește astăzi, răpus de COVID, după o perioadă de intubare de circa trei săptămâni, timp în care s-a luptat cu virusul necruțător.

O viață dedicată presei
Petrecerea Divorțaților

Mircea Lepădatu a avut o viață dedicată presei și a fost un apropiat al Ziarului Unirea. Redacția transmite sincere condoleanțe familiei și deopotrivă jurnaliștilor și angajaților de la Mesagerul Hunedorean.

„Sunt foarte mari diferențe între ce reprezenta presa dinainte de 1990 și ce reprezintă acum. Este clar, înainte de decembrie 1989 presa nu era liberă, era controlată strâns de partid.”

Iubesc această profesie

„Da, lucrez în continuare, deoarece cum spuneam mai devreme, iubesc această profesie, cred că am avut chemare pentru ea, și am avut norocul să ajung să o practic. Deși este o profesie al naibi de stresantă, care de multe ori te stoarce din punct de vedere psihic și fizic, pentru cei ca mine, cei care trăim pentru ea, și înăuntrul ei, pentru noi ea este Regina, căreia i te-ai subordonat pe viață, și de care nu te poți despărții decât atunci când nu mai poți ține condeiul în mână.”

„Să mă țină puterile și să pot lucra la ziar”

„Sunt, totuși, la vârsta când nu îți mai poți face planuri pentru un viitor mai îndepărtat. Ci doar pentru unul apropiat. Și nici prea multe planuri nu am după câte am realizat până acum. De fapt, pot vorbi de două lucruri la care mă mai gândesc. Să mă țină puterile să mai pot lucra la ziar, până echipa pe care o las acolo să nu mai aibă nevoie de mine. Și să apuc să mai vizitez câteva locuri din lume, pe care încă nu le-am văzut pe viu.”

Virusul pandemic a fost necruțător pentru persoane din toate „păturile” societății, Mircea Lepădatu nefiind, din păcate, o excepție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Bobocilor 2026, la Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 27 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă La 26 de ani, Niyigena Theophile a parcurs un drum care leagă două lumi, două culturi și două spații artistice aflate la mii de kilometri […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului” Un adevărat oraș de Crăciun, întins pe aproximativ 20.000 de metri pătrați, cu patinoar, carusel, trenuleț, Satul lui Moș Crăciun, mii de lumini, spectacole și zeci de atracții pentru copii și adulți. […]

Citește mai mult