Până la ce dată vom mai putea călătorii în Marea Britanie doar cu buletinul. Recomandările Ambasadei României
La modul general, cetăţenii români vor putea călători în scop turistic, de vizită sau pentru studii de scurtă durată pe o perioadă de până la 6 luni dintr-un an în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord fără a avea nevoie de viză, în baza paşaportului sau a cărţii de identitate aflate în curs de valabilitate.
Românii care nu au obţinut statutul de rezident în Regatul Unit şi doresc să meargă în vizită la familie sau prieteni ori în scop turistic vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 30 septembrie 2021, dată de la care călătoriile în această ţară vor fi posibile doar cu paşaportul.
„Cu privire la documentele de călătorie, subliniem că cetăţenii români care nu au obţinut statutul de rezident în Regatul Unit şi vor dori să vină în vizită la cei dragi, membri de familie sau prieteni sau în scop turistic vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie doar până la data de 30 septembrie 2021. După această dată, călătoria în Regatul Unit pentru aceste categorii de persoane va fi posibilă doar cu paşaportul”, se menţionează într-un răspuns al Ambasadei României la Londra la solicitarea Agerpres.
Ambasada României în Regatul Unit le recomandă tuturor românilor care plănuiesc să călătorească în această ţară în 2021 să aplice pentru paşaportul electronic la serviciile publice comunitare de paşapoarte din România.
Românii cu statutul de rezident obţinut în cadrul procedurii EU Settlement Scheme vor putea folosi până la 31 decembrie 2025 cartea de identitate ca document de călătorie în Regatul Unit. Mai multe informaţii privind condiţiile de călătorie de la 1 ianuarie 2021 sunt disponibile la https://www.gov.uk/guidance/visiting-the-uk-after-brexit.
Un alt aspect important este cel al asigurărilor medicale. Turiştii români, la fel ca toţi cei care provin din statele membre UE, nu vor mai beneficia pe perioada vizitei în Regatul Unit de servicii de sănătate gratuite din partea sistemului medical britanic. De aceea, tuturor celor care doresc să vină în vizită în Regatul Unit li se recomandă să îşi procure în prealabil o asigurare medicală/de călătorie personală corespunzătoare.
La 1 ianuarie 2021 se încheie perioada de tranziţie de după retragerea din Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord devine ţară terţă, ceea ce înseamnă că vor interveni schimbări în relaţiile de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Măsuri de protecție pentru adolescenți: Părinții vor primi noi alerte de la Instagram, pentru o imagine mai clară asupra modului în care copiii își folosesc conturile
Măsuri de protecție pentru adolescenți: Părinții vor primi noi alerte de la Instagram, pentru o imagine mai clară asupra modului în care copiii își folosesc conturile Meta introduce noi funcții prin care părinții vor avea o imagine mai clară asupra modului în care copiii folosesc Instagram. Compania spune că scopul este creșterea transparenței și oferirea […]
Radu Georgescu, despre economia României: ,,Dacă eram la tenis, țara noastră în 2026 a reușit „Marele Șlem”
Radu Georgescu, despre economia României: ,,Dacă eram la tenis, țara noastră în 2026 a reușit „Marele Șlem” De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc în toate rapoartele economice publicate de Eurostat (Comisia Europeană), scrie economistul Radu Georgescu pe Facebook. Prăpastia economică care a apărut între Romania și restul țărilor europene este atât de […]
Proiectul noii Legi a salarizării a fost modificat: Sporuri dublate, reguli noi pentru salarii și creșteri eșalonate până în 2031 pentru demnitari
Proiectul noii Legi a salarizării a fost modificat: Sporuri dublate, reguli noi pentru salarii și creșteri eșalonate până în 2031 pentru demnitari Noul proiect al Legii salarizării unitare aduce o serie de modificări importante față de varianta anterioară, prezentată de Ministerul Muncii. Printre cele mai importante schimbări se numără majorarea sporului acordat aleșilor locali implicați […]








