(P). PSD se ține de cuvânt! Investiții de milioane de euro, susținute de Guvern, la Aiud, Cugir și Teiuș. Se va construi podul peste Mureș, de la Căpud, așteptat de o jumătate de secol!
Fiecare localitate a județului Alba beneficiază de investiții guvernamentale importante în diferite domenii – sănătate, educație, alimentare cu apă și canalizare, iluminat public, drumuri, salubrizare, cultură și sport. Guvernul PSD s-a ținut de cuvânt și a adus o viață mai bună românilor – au crescut alocațiile, indemnizațiile, pensiile și salariile – dar nu au fost neglijate nici investițiile.
În fiecare an de guvernare, PSD a adus de trei ori mai mulți bani europeni decât Guvernul Cioloș – care ne-a dus la ”coada” Europei – și a crescut salariile în toate domeniile de activitate, în timp ce PDL-PNL le-a oferit românilor austeritate, salarii tăiate și proiecte rămase doar pe hârtie. În anul 2017, Guvernul PSD a adus 2,8 miliarde de euro, iar în 2018, 2,91 miliarde de euro.
Județul nostru a beneficiat de sprijin din partea Guvernului, iar PSD Alba, prin deputatul Ioan Dîrzu, ministrul Daniel Breaz și europarlamentarul Victor Negrescu, a susținut dezvoltarea comunităților locale ale Albei.
La Teiuș investițiile în derulare depășesc 3,5 milioane de euro. Cel mai așteptat proiect, de o jumătate de secol, este construirea podului peste râul Mureș, de la Căpud, zonă în care localnicii treceau Mureșul cu brudina. Cu ajutorul Guvernului PSD, proiectul se realizează. Se lucrează, de asemenea, la modernizarea drumurilor din Teiuș și Beldiu. Nu în ultimul rând, Guvernul finanțează reparațiile la Școala Primară din Căpud, localitate aparținătoare orașului Teiuș.
Investiții de peste 3 milioane de euro – în derulare sau contractate – sunt și la Aiud. Una dintre ele, foarte importantă pentru cetățeni, este rețeaua de canalizare și sistemul de scurgere a apelor pluviale din cartierul Gheorghe Doja. De asemenea, finanțăm modernizarea sistemului rutier și a rețelelor de utilități pe mai multe străzi, dar și repararea podului peste Valea Aiudului.
La Cugir, investițiile derulate cu sprijinul Guvernului PSD, contractate și în derulare, depășesc 3,7 milioane de euro. S-au alocat sume importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din localitatea Vinerea și modernizarea grădiniței și creșei „Prichindel”, dar și pentru construirea și reabilitarea drumurilor forestiere.
Acestea sunt investiții importante pentru localnici, pe care alte guverne nu le-au considerat necesare, mult mai ”de folos” fiind terenurile de fotbal în pantă, parcurile în sate fără apă și canalizare sau telegondolele pe pârtii neamenajate, în timp ce românii erau umiliți și obligați să suporte tăierea pensiilor și a salariilor.
O vorbă din popor spune că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Așa se întâmplă și în cazul pedeliștilor, care au devenit liberali de la o zi la alta, iar acum nu au pic de rușine și ne vorbesc de ”schimbare”. PDL-PNL înseamnă revenirea la perioda Udrea-Blaga, oameni pentru care Mircea Hava a garantat și care, odată aleși, au uitat de județul Alba. Să nu ne mai lăsăm păcăliți.
Am simțit că sunteți alături de noi și contăm pe sprijinul dumneavoastră, la urne, în 26 mai!
Comandat de PSD, executat de UNIREA PRES SRL, CMF: 41190008.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
