Politică Administrație

(P) Liberalul Mircea Hava despre Diaspora: „Mica Românie harnică, din afara țării”

Andreea Ștefan

Publicat

în

În afara României Mari, există o Românie mai mică, dar foarte harnică. O cunoaștem sub numele de Diaspora. Aproximativ cinci milioane de români trăiesc răspândiți în lume și dacă adăugăm și românii din Moldova, Ucraina și Serbia, numărul lor ajunge spre opt milioane.

Petrecerea Divorțaților

Cei mai mulţi dintre cei care au plecat din țară se află acum în Italia şi în Spania, în total, peste 2 milioane. Alți aproximativ 600.000 de români sunt în Germania, iar în Marea Britanie şi în Statele Unite, sunt câte 500.000 de români. Multe alte comunități în care trăiesc compatrioți de-ai noștri sunt mai mici, dar la fel de importante.

Dincolo de cifre însă, este vorba despre destine care au ales să se împlinească dincolo de granițele țării lor. Pentru ca cei care conduc Romania au ales sa se joace cu destinul lor. Nu majoritatea, ci toți cei care am rămas în țară avem pe cineva care a plecat. Știm din experiența familiilor noastre că nimănui nu i-a fost ușor. Au plecat cu greu, rupând familii, lăsând în urmă părinți și, în cazurile și mai triste copii, dar știm foarte bine că nu au avut de ales.

Oameni blagosloviți cu pricepere, cu școală sau fără, au ales sa nu aștepte ajutoare sau găluști electorale și să muncească fiecare, orice. Au găsit în schimb pacea și liniștea unei societăți normale și, în timp, au reușit să se integreze și să fie respectați.

Vinovată de plecarea lor este toată clasa politică, din care nu mă exclud și n-ar fi corect să o fac. Dar atrag atenția totuși că nu fac parte dintre cei care aleg să se joace de-a justiția după cazierul lor, dintre cei care vor să impoziteze munca în străinătate, ca să aibă bani pentru pensii speciale sau dintre cei care blochează secțiile de vot în străinătate.

Nu fac parte nici dintre cei care îi așteaptă acasă pe românii din străinătate cu jandarmii și gaze, iar lacrimile românilor le văd în ochii lor pe 1 decembrie, la Alba Iulia.

Sunt în schimb primarul unui oraș performant, unde fondurile europene (nu puține) au fost folosite așa cum trebuie. Alba Iulia a crescut extraordinar și s-a transformat dintr-un oraș gri, comunist, într-un oraș luminos, cu o cetate unică în Europa, pusă bine în valoare cu ajutorul banilor europeni, singurii pe care putem conta, în afară de ce trimite în țară diaspora.

Lucrurile astea nu se pot face oriunde ci doar într-un oraș și într-un județ în care PSD nu contează. Nu e nevoie să ai noțiuni solide de politică pentru a vedea că țara are nevoie de Europa, nu de un sistemvmoscovit,  roșu. Am speranța ca la un moment dat și cerul nostru, acasă, ar putea fi la fel de albastru ca și cel la care, vrând – nevrând, ați ales să priviți, unde sunteți acum, departe de casă.

Asta trebuie să facem și pentru România, pentru ca lucrurile să se schimbe: să facem ca PSD să nu mai conteze.

Să le arătăm că toată clica lor apartține trecutului!

Voi ce care ați ales să nu mai fiți masă de manevră, cei care vă ajutați părinții, copii și frații faceți ca votul din 26 maI să ne aducă mai aproape de Europa! Acesta este și mesajul meu direct: nu-i mai votați pe cei care v-au trimis departe de țară. Cât timp PSD conduce țara asta și un vot se traduce în continuare în ulei și făină, vom fi obligați să ne vedem maxim o dată pe an.

Românii din străinătate trimit acasă anual între 4,5 și 5 miliarde de euro. Este mare nevoie de acești bani pentru ca cei apropiați să facă față condițiilor economice dezastruoase.

 În 2007, când România a intrat Uniunea Europeană, procentul populaţiei active din România care plecase în altă parte a Uniunii era de 7,4 la sută. Între timp, exodul românilor l-a depășit și pe cel al refugiaților din zonele de conflict. E strigător la cer!

Pentru ei, va trebui să facem ceva și repede. Suntem obligați să spunem adevărul și să recunoaștem că nu-i vom putea aduce înapoi în următorii ani.

Va trebui, de asemenea, să îmbunătățim serviciile consulare care în prezent îi umilesc pe cei care au nevoie de ele, să reducem birocrația în ambasade și să îi punem pe angajații acestora cu adevărat în slujba românilor din Diaspora. Am cunoștință de nenumărate cazuri de români umiliți de propriul stat prin angajații ambasadelor și ai consulatelor. De aici pleacă totul: dacă nu suntem în stare să ne respectăm singuri, e o iluzie că alții o vor face.

În calitate de europarlamentar ales pe listele PNL, îmi voi dedica toată energia de care sunt capabil, comunităților de români din străinătate.  România de acasă e la fel de importantă ca și cea din afara granițelor ei!

Desi tocmai a trecut Anul Centenar, cred că încă suntem, din păcate, restanți la unitate. Sunt convins, insa, ca asta se poate schimba in bine pentru toți românii, asa cum s-a schimbat la Alba Iulia, unde functionam cu adevarat ca o comunitate. Românii din toată lumea pot arăta că se poate!

 

Material publicat la comanda PNL, cod mandatar financiar: 41190007


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult