Politică Administrație

(P) Călin Popescu Tăriceanu, apel către liberali

Ioana Oprean

Publicat

în

Dragi colegi liberali,

Petrecerea Divorțaților

Mai sunt doar câteva zile până la ziua primului tur al alegerilor prezidențiale. Este evident pentru toată lumea că lupta pentru locul 2 se dă între mine și Klaus Iohannis. Nu este nici pe departe o luptă politică între două persoane, ci o luptă pentru viitoarea direcție pe care va merge România.

Cunoașteți cu toții că am avut relații inconsistente și, pe alocuri, tensionate cu Crin Antonescu. Asta nu mă împiedică să-l apreciez pentru recunoașterea greșelii de a-l fi promovat pe Klaus Iohannis în conducerea centrală a partidului și de a-l fi sprijinit involuntar să devină candidatul la președinție al PDL și nu al PNL. Când am demisionat din PNL, pentru a înființa un nou partid care să salvgardeze liberalismul în România, unii colegi m-au etichetat în mod nedrept, deoarece nu m-au înțeles în acel moment. Astăzi, aceiași colegi vin la mine sau își recunosc în public și regretă greșeala de a fi crezut în fuziunea cu PDL. În ciuda faptului că ”marele partid” se numește PNL, identitatea sa liberală a dispărut sub forța și presiunea planurilor și oamenilor lui Traian Băsescu care l-au slujit și îl slujesc permanent. Cu toate divergențele care ne despart, o spun deschis: Crin Antonescu s-ar fi bătut pentru PNL. Pe Klaus Iohannis acest ”detaliu” nu-l interesează. El este un veleitar fără ideologie, un ahtiat după funcții înalte. Când i s-au oferit funcții în Guvern alături de PSD, a acceptat fără rezerve, când i s-a oferit candidatura alături de Băsescu și echipa sa, a acceptat fără rezerve. În rarele sale apariții, am văzut cu toții cât de repede și cât de sârguincios a trecut de la tezele USL, la tezele și filozofia politică a lui Traian Băsescu și a PDL. Dumnevoastră, prieteni liberali, ați militat activ și ați votat pentru demiterea Președintelui României cu ocazia Referendumului din 2012. Dacă îl veți susține pe Iohannis, vă renegați de o manieră compromițătoare propriile convingeri, deveniți aliații lui Băsescu, dar mai cu seamă vă veți situa împotriva celor 7,4 milioane de români care și-au pus speranța în Dumneavoastră. PNL nu trebuie să ajungă pentru Klaus Iohannis un simplu instrument al parvenirii sale politice și pe scara socială, ci trebuie să rămână partidul pentru care au luptat și s-au sacrificat mulți liberali de-a lungul istoriei sale de 139 de ani.

O țară întreagă a constatat lipsa sa de pregătire și de experiență politică, dar și anumite faţete ale activității sale care pun serios sub semnul îndoielii integritatea și onestitatea sa și pe care nu a reușit să le explice opiniei publice de o manieră convingătoare.

Am spus-o și o repet cu toată convingerea: sunt singurul care-l poate învinge pe Ponta în turul 2. Liberalii merită să dea un  președinte al României, în condițiile în care Klaus Iohannis este orice, dar nu este liberal. Iar în ipoteza greu credibilă că Iohannis, admiratorul filosofiei politice a lui Traian Băsescu, ar câștiga în turul 2, atunci ne-am găsi într-o situație total inacceptabilă: perpetuarea regimului Băsescu. Este unul dintre motivele pentru care vă cer sprijinul în turul întâi, dar nu  singurul.

Ca și cum toate acestea n-ar fi fost suficiente, pe 18 noiembrie, deci, după turul 2 al alegerilor, ÎCCJ a programat verdictul final privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis. Scenariul ca să avem un președinte ales, declarat ulterior de Justiție în mod definitiv și irevocabil ca fiind incompatibil, ar fi nu doar o lovitură aplicată încercărilor de a curăța clasa politică, cât mai ales o sursă de haos, de instabilitate politică și un pretext pentru prelungirea mandatului lui Traian Băsescu.

Propaganda antiliberală, dirijată de la Cotroceni cu complicitatea interesată a lui Klaus Iohannis, încearcă să acrediteze ideea că mi-am depus candidatura pentru a-i netezi drumul spre Cotroceni lui Victor Ponta. Fals. Complet fals. Dezbaterile și lupta mea, în special după turul 1, vor demonstra fără echivoc diferențele programatice, de viziune și abordare între mine și candidatul PSD.  Pentru turul 1 al alegerilor, principalul meu obiectiv este eliminarea democratică din competiție a celor trei candidați aflați sub tutela politică a lui Traian Băsescu: Iohannis, Udrea și Macovei.

În calitate de prim ministru și de președinte al Senatului am acumulat o experiență politică pe care nu le regăsiți la niciun alt candidat, am demonstrat echilibru și înțelepciune în momentele dificile din războiul lui Traian Băsescu împotriva PNL, am adus Țara la un nivel de prosperitate unic după Revoluție.

Dragi colegi liberali,

România trebuie să se refacă moral și instituțional după 10 ani de haos, arbitrar și dezbinare instituite și întreținute de Traian Băsescu. Pentru aceasta și pentru respectarea Constituției și a Legii România trebuie să aibă un președinte liberal.

Fac un apel la dumneavoastră să mă susțineți la votul din 2 noiembrie.

Călin Popescu Tăriceanu, Candidatul liberal la Președinția României

Campanie electorală pentru alegerile prezidențiale


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult