Ovidiu Jidveian: Proiectul „România Educată”

 l6% din PIB pentru educaţie, în următorii 4 ani!

Despre educaţie ne place tuturor să vorbim. Nu este guvern care să nu dezbată problemele sectorului, nu există politician care să nu se pronunţe cu accente grave cu privire la situaţia cadrelor didactice din România. Salarii tăiate, statut respectat doar în discursuri şi emisiuni televizate şi un sistem educaţional care trebuie reformat din temelii pentru a da un curs eficient celor implicaţi în acest domeniu. Lumea se aşteaptă la soluţii miraculoase şi campania electorală se va întrece în a le prezenta. Nu vreau să vorbim despre asta, despre cum şi cât ne respectăm profesorii şi elevii, căci în opinia mea respectul pe care-l porţi unui domeniu se oglindeşte în modul în care-i tratezi pe oamenii care-l constituie. Până acum, România politică s-a exprimat în clişee gen „trebuie să avem grijă de educaţie”; „nu se mai poate aşa”; „educaţia înseamnă viitor” ş.a.m.d. La capitolul concret în educaţie se întâmplă puţin, demonstrând o dată în plus cum înţelegem noi, ca societate, să respectăm viitorul.
În ceea ce priveşte atractivitatea acestui domeniu pentru un tânăr, mai ales în mediul rural, ea a devenit în ultimii ani tot mai scăzută într-un context în care realităţile satului românesc au devenit o dramă pentru mulţi dintre români. Accesul la educaţia de calitate a copiilor săraci o discutăm rar şi doar atunci când se mai închide câte o şcoală, pe fondul scăderii demografice sau a imposibilităţii de a mai susţine şcoala, de către un buget local sărăcit de asistenţa socială prost înţeleasă sau de cheltuielile cu întreţinerea unei infrastructuri precare. Despre analfabetism şi abandon şcolar nu vorbim, considerându-le fenomene marginale şi uşor deranjante pentru nivelul universitar la care, vezi Doamne, am ajuns să tratăm problema. Despre capacitatea de a lega judicios educaţia de piaţa muncii discutăm doar în seminarii pretenţioase în care puţini oameni care reuşesc să câştige bani buni din educaţie îşi strâng atent hârtiile şi cuvintele, fiind grăbiţi să ajungă, nu-i aşa, la o altă discuţie fără finalitate.
Baza educaţiei româneşti constă în modul în care tratăm aceste probleme. Diversele guvernări trecute pe la conducerea unei ţări tot mai neîncrezătoare în factorul politic a dat educaţiei câteva procente din PIB, promiţând că la anul va fi altfel. Şi aşa au trecut mai bine de 20 de ani. Nu se va întâmpla însă nimic dacă nu există voinţa politică de a avea măcar 5 ani la rând capacitatea de a acorda 6% din PIB pentru educaţie. Nu se va întâmpla însă nimic dacă nu reinventăm şcoala românească în mediul rural, dar şi urban, punând accent pe dezvoltarea capacităţii de adaptare a individului la o societate care va fi nemiloasă cu cei care nu vor ţine ritmul cu ea, şi nu a încercării permanente de a vedea care dintre copiii noştri au capacitatea de a memora şi, desigur, reproduce, date şi fapte diverse. Nu se va întâmpla nimic dacă nu vom avea puterea de a reforma şcolile de arte şi meserii care să genereze meseriaşii pe care-i căutăm cu toţii. Şcoala românească are nevoie de respect, dar mai ales de un proiect care să pună împreună administraţia publică locală, şcolile, părinţii şi elevii, care să genereze comunităţi puternice pentru viitor. Fără aceste lucruri, plângând mereu pe umărul cocoşat de griji al educaţiei româneşti, nu vom avea rezultate, ci discursuri sforăitoare ale unor oameni pentru care oricum limba străină e o limbă… străină.
Mă voi lupta, în Parlamentul României, ca guvernarea USL să acorde în următorii patru ani 6% din PIB educaţiei româneşti, pentru întregirea veniturilor profesorilor, pentru premierea de către administraţiile locale din zona Sebeş-Blaj a rezultatelor excepţionale obţinute de profesorii şi elevii şcolilor din această regiune. Proiectul „România educată” va presupune, în prima fază, o acţiune internă în cadrul USL, unde propunerea mea e simplă. Fiecare consilier local, primar, consilier judeţean, preşedinte de consiliu judeţean şi parlamentar va dona 6% din venituri pentru proiecte educaţionale pe care comunităţile locale le vor genera, indiferent de convingerile politice. E un început realizabil şi onest. Restul e politică şi asta trebuie să se schimbe în favoarea ta.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI