Ordin de protecție și dosar penal pentru un bărbat „alcoolizat” de 55 de ani, din Lunca Mureșului: Și-ar fi agresat și amenințat soția
Ordin de protecție și dosar penal pentru un bărbat de 55 de ani, din Lunca Mureșului: Și-ar fi agresat și amenințat soția
La data de 29 mai 2022, Postul de Poliție Lunca Mureșului a fost sesizată de o femeie de 50 de ani, din comuna Lunca Mureșului, în legătură cu faptul că a fost agresată și amenințată de către soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în perioada 18 – 29 mai 2022, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi provocat, în repetate rânduri, scandal, context în care și-ar fi agresat și amenințat soția.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar, în urma interpretării răspunsurilor date de victimă, au emis un ordin de protecție provizoriu.
Față de bărbat, a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

