Ştirea zilei

Opt persoane au fost rănite în trei accidente rutiere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

lIeri, în jurul orei 12.20, în centrul municipiului Aiud s-a produs un accident rutier în care au fost rănite două persoane. Un autoturism a intrat în coliziune cu o motocicletă pe care se aflau două persoane. Cei doi ocupanţi ai motocicletei au fost răniţi în urma impactului, fiind transportaţi la Spitalul Aiud. Traficul a fost blocat pe un sens de mers aproximativ o jumătate de oră.
lLa interval de aproape o oră, tot ieri s-a produs un accident între Sebeş şi Daia Română, pe DJ 67K. În accident au fost implicate două autoturisme mici iar trei victime au fost transportate la Spitalul Sebeş pentru îngrijiri medicale. Poliţia rutieră s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări.
lÎn jurul orei 15.30, pe DN 1, la limita cu judeţul Sibiu s-a produs un grav accident rutier în care au fost implicate un TIR, un camion şi o maşină mică. Pentru scoaterea victimelor din maşina mică a fost necesară intervenţia unui echipaj al SMURD Alba. Se pare că în maşina mică, cea mai grav afectată de accident, se afla o familie cu un bebeluş. Mama şi copilul au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spitalul din Sebeş. Pompierii au fost nevoiţi să taie maşina pentru a-l scoate afară pe şoferul maşinii mici, aflat în stare de inconştienţă. În cauză, poliţia efectuează cercetări. DN 1 a rămas blocat mai multe zeci de minute. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult